Moldova se află la răscrucea unor decizii geopolitice importante, observatori APCEMN

  • 25 Februarie 2019 12:17
Moldova se află la răscrucea unor decizii geopolitice importante, observatori APCEMN

Perioada electorală și scrutinul în sine reprezintă o etapă destul de ușoară, iar în cele ce urmează trebuie să aibă loc numirea Guvernului. Pentru Republica Moldova, aceasta este foarte important, deoarece țara se află la răscrucea unor decizii geopolitice extrem de importante. Este opinia vicepreședintelui Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), Petar Kanev, care este și șeful delegației Bulgariei la APCEMN.

Într-o conferința de presă la IPN, în care au fost prezentate concluziile misiunii de observare a scrutinului parlamentar, Petar Kanev a menționat că acum Republica Moldova urmează să ia hotărâri importante. „Acum mulți ani, Bulgaria a fost într-o situație similară. Am depășit o perioadă extrem de dificilă. Voi aveți nevoie de politicieni deștepți și o puterea executivă înțeleaptă și de aceea noi, în calitate de observatori, ne-am fi dorit să știm că în următoarele luni, în primul an al noului Guvern, vor fi efectuate reforme. De regulă, primul an e acela în care poți face reforme. Dacă nu le faci în această perioadă, apoi este complicat și e târziu”, a mai spus Petar Kanev.

Reprezentanții APCEMN au remarcat că Republica Moldova este probabil unicul stat în care Europa deleagă circa trei mii de observatori pentru monitorizarea alegerilor. Acest număr mare denotă atenția sporită a Europei pentru procesele care au loc în țară. Misiunea APCEMN a concluzionat că alegerile parlamentare din Moldova s-au desfășurat într-o manieră corectă, iar încălcări majore, care ar putea influența rezultatele scrutinului, nu au fost înregistrate.

„Eu cred că alegerile de ieri pot fi calificate ca încă un pas înainte spre democrație. Observările noastre denotă că, pentru toate partidele și pentru toți actorii implicați, a fost asigurat accesul pentru participarea la scrutin. Am văzut la secțiile de votare atât tineri, cât și vârstnici, și acest lucru bucură, întrucât oamenii și-au putut exprima voința”, a notat Asaf Hajiyev, secretar general APCEMN.

Ramaz Nikolaishvili, membru al delegației Georgiei la APCEMN, a menționat că cetățenilor le-a fost asigurat dreptul la vot și alegătorii au avut posibilitatea să voteze pentru cine au vrut. „Este curios și pentru noi să vedem ce va urma mai departe. Le dorim celor care au fost aleși ca țara să urmeze calea dezvoltării”, a mai spus Ramaz Nikolaishvili.

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre include 12 state, dintre care trei membre ale Uniunii Europene. Structura activează de 25 de ani, va publica ulterior un raport cu toate concluziile misiunii de observare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău