Moldelectrica a finalizat „cu succes” desfășurarea probelor de alimentare din sistemul electroenergetic național al României

  • 03 Iunie 2025 16:14
Moldelectrica a finalizat „cu succes” desfășurarea probelor de alimentare din sistemul electroenergetic național al României

S.A. „Moldelectrica” anunță că a finalizat probele de regim insularizat cu alimentare din Sistemul Electroenergetic Național (SEN) al României. Testările au fost realizate în perioada 31 mai - 3 iunie, prin intermediul liniilor electrice aeriene (LEA) de 110 kV - Ungheni – Țuțora, Cioara – Huși și Gotești – Fălciu.

Potrivit sursei citate, scopul acestor probe a fost verificarea capacității de preluare a energiei electrice din SEN al României, în regim izolat, pentru asigurarea continuității în alimentarea consumatorilor din Republica Moldova, în cazuri excepționale.

Astfel, la necesitate, consumatorii finali racordați la rețelele menționate vor putea beneficia de energie electrică prin conexiunile directe cu rețeaua din România.

Dumitru Rujanschi, dispecer șef al Moldelectrica, a declarat că probele de insularizare presupun o coordonare meticuloasă între dispecerate, verificări riguroase de stabilitate a frecvenței și a tensiunii, precum și intervenții în timp real asupra regimului de funcționare al sistemului.

Este un exercițiu complex, care testează nu doar infrastructura, ci și capacitatea noastră operațională de a reacționa eficient în scenarii excepționale”, a declarat Dumitru Rujanschi.

Moldelectrica a subliniat că această măsură face parte dintr-un set mai amplu de acțiuni orientate spre consolidarea fiabilității și siguranței alimentării cu energie electrică, în contextul necesității sporite de reziliență a infrastructurii energetice naționale.

Din 1 ianuarie 2025, malul drept al Nistrului nu mai primește energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, după ce concernul rus Gazprom a sistat livrările de gaze naturale în Republica Moldova. În aceste condiții, consumul este acoperit din surse interne și din import. O mare parte din necesarul de energie este procurat din România.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
29,29
Nori împrăștiați
Umiditate:48 %
Vint:3,79 m/s
Sat
23
Sun
25
Mon
28
Tue
29
Wed
30
Arhivă Radio Chișinău