Modificările la Legea cu privire la Procuratură au fost votate în prima lectură
-
13 August 2021 12:46
Deputații au aprobat, în prima lectură, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.
Inițiativa a fost susținută de 59 de deputați.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Parlamentului, prin modificările propuse se urmărește introducerea unui mecanism de evaluare a performanțelor Procurorului General și dispunerea revocării acestuia din funcție în cazul în care se constată calificativul „eșuat” urmare a efectuării evaluării performanțelor.
În scopul aprecierii activității, nivelului de cunoștințe și aptitudinilor profesionale, a corespunderii cu funcția deținută, precum și pentru stimularea perfecționării abilităților profesionale și sporirea eficienței activității, performanțele Procurorului General se evaluează de către Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General, constituită de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Evaluarea performanțelor Procurorului General se va putea iniția la sesizarea Președintelui Republicii Moldova sau a cel puțin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Evaluarea performanțelor Procurorului General nu va putea avea loc mai des decât o data în an.
Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General va fi constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de Președintele Republicii Moldova, unul – de Ministerul Justiției, unul – de Consiliul Superior al Magistraturii, unul – de Consiliul Superior al Procurorilor și unul – de Procurorul General.
Procedura de evaluare este descrisă în detaliu în textul PROIECTULUI.
În opinia autorilor, deputați ai Fracțiunii parlamentare PAS, modificările propuse nu vor afecta independența și autonomia Procuraturii și a Procurorului General, deoarece Consiliului Superior al Procurorilor îi rămâne rolul decisiv la luarea deciziei.
Totodată, prevederile legii reglementează procedura de aplicare și tragere la răspundere disciplinară a Procurorului General. Astfel, la inițiativa a cel puțin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, a comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General sau a Președintelui Republicii Moldova, se poate iniția procedura disciplinară în privința Procurorului General.
Suplimentar, se propune reglementarea posibilității suspendării din funcție a Procurorului General în cazul în care, în privința acestuia a fost pornită urmărirea penală în condițiile art.270 alin.(7) din Codul de procedură penală. La rândul său, Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numește un Procuror General interimar pe perioada suspendării.
”Introducerea reglementărilor privind evaluarea performanțelor Procurorului General, precum și a reglementărilor privind aplicarea răspunderii disciplinare Procurorului General vine să asigure o responsabilizare a activității Procuraturii și a conducerii acesteia și instituie o balanță de putere și control între Procurorul General și Consiliul Superior al Procurorilor”, conchid autorii inițiativei legislative.
Totodată, modificările propuse urmăresc reducerea numărului de membri CSP de la 15 la 12, prin excluderea Procurorului General, a procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia și al Președintelui Uniunii Avocaților din rândul membrilor de drept.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost aprobat cu 59 de voturi ale deputaților. Acesta urmează a fi votat în cea de-a doua lectură, finală.