Modificările la Codul Penal care se referă la infracțiunile de spionaj, trădare de patrie și separatism au fost supuse consultărilor publice

  • 26 Ianuarie 2023 13:29
Modificările la Codul Penal care se referă la infracțiunile de spionaj, trădare de patrie și separatism au fost supuse consultărilor publice

Modificările la Codul Penal care se referă la infracțiunile de spionaj, trădare de patrie și separatism, au fost suspuse astăzi, 26 ianuarie, consultărilor publice, organizate la Comisia juridică din Parlament. Proiectul, votat în primă lectură în decembrie anul trecut, are scopul să asigure securitatea Rep. Moldova, iar modificările sunt îndreptate să pedepsească regimul separatist de la Tiraspol și nu populația și organizațiile civile, au subliniat reprezentanții SIS, transmite Radio Chișinău.

Proiectul de lege abordează anumite provocări cu care se confruntă Rep. Moldova de mai mulți ani și care nu erau în niciun mod reglementate în legislația națională, a subliniat președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate. Astfel, în  Codul Penal urmează să fie introduse noțiuni noi care să permită pedeapsa separatismului și a organizațiilor paramilitare neconstituționale:

„Noțiunea de entitate anticonstituțională și structură informativă ilegală. Introducerea unor tipuri noi de infracțiuni, cum ar fi periclitarea gravă a securității Rep. Moldova, constituirea unor structuri informative ilegale, complotul împotriva Rep. Moldova, culegerea neautorizată de informații și separatismul” potrivit Olesei Stamate.

Pentru lectura a doua, Serviciul de Informații și Securitate a propus completarea articolelor ce se referă la trădarea de patrie, cu agravante noi, care să incrimineze acțiunile săvârșite de persoane cu funcție sau demnitate publică, potrivit reprezentantului instituției,  Radu Frija.

”În mare parte interesele structurilor străine sunt îndreptate împotriva persoanelor care dețin funcții și care dețin informații. Statul, în momentul în care abilitează anumiți funcționari publici cu treburile statului își pune încrederea sporită în ei. Corespunzător și răspunderea acestor persoane trebuie să fie sporită față de acțiunile îndreptate împotriva Rep. Moldova”, susține Radu Frija.

În ceea ce privește incriminarea separatismului și structurilor neconstituționale, modificările nu se referă la primăriile, firmele și ONG-urile înregistrate în regiunea transnistreană. Acestea nu vor fi pasibile de pedeapsă, a precizat reprezentantul SIS, Radu Frija, infirmând anumite interpretări ale modificărilor legislative propuse apărute în presă.

”Proiectul nu este îndreptat împotriva vieții civile. Nu putem vorbi despre activitățile private ca fiind în afara reglementărilor constituționale. Constituția stabilește care sunt acele structuri create. Mai mult sunt cvasi-autorități - parlament, guvern, ministere, comitete, care conduc - aceasta este structura neconstituțională. Adică sistemul de putere. Administrația și viața pașnică nu interesează și nu este pasibilă de pedeapsă” a specificat Radu Frija.

Incriminarea separatismului va fi un prim pas în protejarea securității Rep. Moldova, care până acum nu a avut nicio pârghie de pedepsire a regimului separatist de la Tiraspol, declara pentru Radio Chișinău, deputatul Oazu Nantoi.

„Statul Republica Moldova din start se confruntă cu problema conflictului transnistrean, dar cadrul juridic pe care noi l-am avut totalmente ignora existența acestei probleme. Noi nu putem fi anemici, nu putem fi apatici și trebuie să căutăm căi legale pentru a proteja securitatea Republicii Moldova și pentru a contracara aceste activități de aceea noi mergem pe calea aceasta. Însăși situația ne obligă să ne schimbăm atitudinea, deoarece există războiul din Ucraina, deoarece avem perspectiva aderării la Uniunea Europeană” a declarat Oazu Nantoi, în cadrul emisiunii ”Dosar Transnistrean”.

Proiectul de lege care prevede îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul securității statului a fost votat de deputați, în primă lectură, pe 22 decembrie 2022. Acesta a provocat nemulțumiri la Tiraspol, dar și la Moscova, care prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova, a spus că amendamentele vor duce la o înrăutățire a relațiilor Chișinăului cu Tiraspolul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău