Modernizarea Stației de epurare din orașul Căușeni va fi finalizată în 2021

  • 18 Ianuarie 2021 12:13
Modernizarea Stației de epurare din orașul Căușeni va fi finalizată în 2021

Circa 70% din lucrările de reconstrucție și modernizare a Stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni au fost finalizate. Acestea fac parte din proiectul investițional „Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, transmite MOLDPRES.

Lucrările de renovare a Stației de epurare a apelor uzate din Căușeni au început în luna februarie a anului trecut și urmează a fi finalizare în 2021. Ca urmare a investițiilor făcute, stația de epurare a apelor uzate din Căușeni va fi complet automatizată și va trata apele uzate venite de la 60% din locuitorii orașului, din satele Cârnățeni, Zaim și Ursoaia.

„Datorită metodologiei utilizate, stația nu va emana miros, nu va produce zgomot, nu va polua mediul. În urma modernizării, stația de epurare va oferi servicii de deservire a altor opt instalații de epurare din raza raionului Căușeni”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la ADR Sud.

În prezent, la Căușeni se efectuează lucrări de reabilitare a bazinelor de apă, de construcție a deznisipătoarelor, clădirilor cu grătare, platformelor de nisip, a blocului de epurare biologică, stației de pompare de nămol și transformatoarelor electrice.   „Lucrările în cadrul etapei a II-a a proiectului "Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni" se desfășoară în regim normal, antreprenorul reușind să execute circa 70 la sută din lucrările prevăzute în documentația de proiect”, a estimat șeful Secției management proiecte  a ADR Sud, Andrei Popușoi.    

Valoarea lucrărilor de reabilitare a Stației de tratare din Căușeni se cifrează la 46,4 milioane de lei. În anul 2020, din  Fondul Național de Dezvoltare Regională au alocate în acest scop 15,2 milioane de ei. 

Reconstrucția stației de tratare din Căușeni face parte din proiectul investițional "Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni" și reprezintă a doua etapă de implementare a acestuia. În cadrul primei etape, a fost construită rețeaua de canalizare în sectorul Valul lui Traian din orașul Căușeni, pe o lungime de 1,9 km, cu un cost de 8,4 milioane de lei. 

În perspectivă, se prevede extinderea serviciilor de deservire a instalațiilor de epurare și de evacuare a apelor uzate oferite de Întreprinderea „Apă Canal Căușeni" în localitățile rurale din raionul Căușeni, fapt care va permite regionalizarea serviciilor publice și consolidarea parteneriatului dintre serviciul municipal de epurare a apelor uzate și autoritățile publice din comunitățile raionului Căușeni.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău