Modelul Cehiei de relaxare a restricțiilor a eșuat. Țara înregistrează acum cifre record iar sistemul său sanitar este copleșit

  • 07 Martie 2021 19:40
Modelul Cehiei de relaxare a restricțiilor a eșuat. Țara înregistrează acum cifre record iar sistemul său sanitar este copleșit

Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, Cehia a avut o strategie proprie în ceea ce privește abordarea situației epidemiologice. Modelul său de relaxare completă a restricțiilor a eșuat, iar acum țara înregistrează cifre record și cere sprijin extern în lupta împotriva Covid-19, scrie Digi24.ro

Dacă în iunie anul trecut cehii erau relaxați și redeschideau terasele, acum se luptă cu situația în care spitalele sunt pline la capacitate maximă și cer ajutor țărilor europene pentru tratarea pacienților infectați. Experiența lor oferă o lecție importantă despre cum se poate pierde controlul complet, în doar câțiva pași.

În martie anul trecut Cehia a fost prima țară care a impus purtarea măștii de protecție. A organizat campanii de promovare, a oferit lumii explicații medicale și a reușit mobilizarea în masă cu ajutorul unui slogan: „Dacă amândoi purtăm mască eu te protejez pe tine, tu mă protejezi pe mine și suntem amândoi în siguranță", potrivit Mediafax.

Cu sistemul sanitar copleșit, Cehia cere altor țări să-i preia pacienți

Cehii au purtat masca și au menținut măsurile de siguranță pentru câteva luni. Apoi Cehia a fost prima țară care a relaxat măsurile de restricție. În iunie 2020 cehii au început redeschiderea teraselor și totul a fost sub control până în septembrie, când țara a ajuns la 50 de mii de cazuri de infectări. Acum a ajuns la peste 1 milion de cazuri iar spitalele regionale sunt suprasolicitate și au atins capacitatea maximă.

Ministerul Sănătății cere acum ajutorul spitalelor din Elveția, Germania și Polonia să preia zeci de pacienți COVID-19, întrucât în spitalele din țară situația a ajuns într-un punct critic.

Autoritățile cehe au introdus chiar și un bonus ca să încurajeze carantina, 14 euro pe zi pentru fiecare persoană care respectă carantina.

Citiți și: Cehii care intră în carantină vor primi bani de la stat

Ce s-a întamplat în Cehia în 6 luni

Cehia a eliminat purtarea măștii și nu a revenit asupra deciziei chiar dacă situația epidemiologică arăta că este necesar, în august.

Totodată, a ignorat opiniile propriilor experți în sănătate publică cu privire la relaxări și reînchideri. Autoritățile au ignorat noile tulpini și au reacționat târziu la creșterea numărului de cazuri, atunci când spitalele erau deja pline.

Practic eliminarea măștilor în august, redeschiderea școlilor în septembrie și ignorarea răspândirii noilor variante au dus la un dezastru în Cehia, țara cu 10,7 milioane de locuitori fiind una dintre cele mai afectate la nivel global.

Până acum pe teritoriul Cehiei s-au înregistrat 1,3 milioane de infectări și 21.325 de decese.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău