Miting la Vulcănești, pentru demisia primarului. Scandalul drapelului continuă

  • 11 Martie 10:51
Miting la Vulcănești, pentru demisia primarului. Scandalul drapelului continuă Sursa foto: IPN

Un grup de manifestanți de la Vulcănești au cerut demisia primarului Nicolae Posmac, din cauza faptului că drapelul găgăuz nu a fost arborat la întrevederea premierului Dorin Recean cu primarii din raion pe 20 februarie, transmite IPN.

Mitingul s-a desfășurat în fața clădirii primăriei Vulcănești, unde participanții au venit cu un drapel mare al Găgăuziei. Ei au cerut autorităților locale și centrale să respecte simbolurile găgăuze. Iar consilierul bașcanului, Mihail Vlah, în adresarea sa către conducerea țării, a declarat că „nu va permite să fie călcat ceea ce au creat părinții-creatori”.

Manifestanții au cerut guvernării „să se întoarcă cu fața la localnici” și au acuzat mai mulți primari din Autonomia Găgăuză de coluziune cu oficiali de la Chișinău. În timp ce era intonat cântecul rusesc „Katiușa”, grupul de manifestanți a adoptat o rezoluție „pe cazul înlăturării drapelului găgăuz” de la Primăria Vulcănești, la ședința comună a Comitetului Executiv și Adunării Populare.

Problema absenței drapelului găgăuz a fost reclamată după întrevederea pe care prim-ministrul Dorin Recean a avut-o, pe 20 februarie, cu primarii raionului Vulcănești. În sala de ședințe, unde a avut loc reuniunea, erau arborate drapelul Republicii Moldova și cel al Uniunii Europene. După acest caz, la nivel local s-au declanșat „acuzații de trădare” la adresa primarului. Organizatorii întrevederii au fost învinuiți că au scos intenționat drapelul găgăuz, ceea ce a fost negat ulterior inclusiv de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:1,54 m/s
Wed
16
Thu
16
Fri
17
Sat
18
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău