Mită de 300 de euro pentru obținerea unui permis de conducere. Un bărbat din Bălți este cercetat pentru trafic de influență
-
19 August 2021 09:17
Un bărbat din Bălți este cercetat penal de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi susținut că poate influența persoane publice din cadrul Secției de înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto din Bălți și că le poate determina să asigure susținerea examenului practic de conducere a vehiculelor, cu eliberarea ulterioară a permisului de categoria „B". Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins și primit 300 de euro mită se arată în comunicat.
În prezent, bărbatul are statut procesual de bănuit, fiind cercetat în stare de libertate.
CNA menționează că, traficul de influență se pedepsește cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unități convenționale sau cu închisoare de până la 6 ani, iar persoana juridică riscă amendă de la 4000 la 6000 unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Totodată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.