Misiunea comună Poliția de Frontieră – FRONTEX continuă pe frontiera verde

  • 09 Septembrie 2022 14:45
Misiunea comună Poliția de Frontieră – FRONTEX continuă pe frontiera verde

A fost dat startul la cea de-a doua etapă a misiunii ofițerilor FRONTEX, delegați la frontiera Republicii Moldova. Astfel, timp de două zile încă 20 de ofițeri ai Agenției FRONTEX au participat la un instructaj teoretic cu privire la activitatea de supraveghere, regulile de bază privind aplicarea armei de foc, precum și prezentarea tehnicii și mijloacelor speciale care vor fi utilizate la supravegherea Frontierei de Stat.

Începând de ieri, 8 septembrie 2022, ofițerii FRONTEX sunt repartizați și implicați în activități comune cu polițiștii de frontieră, nu doar la efectuarea controlului în punctele de trecere, dar și la măsuri de supraveghere a frontierei de stat pe segmentul verde.

Lansarea activităților de supraveghere a Frontierei de stat de către echipele comune Poliția de Frontieră – Frontex a avut loc la Sectorul Poliției de Frontieră Tudora, în prezența șefului adjunct interimar al IGPF Diana Salcuțan și reprezentanții FRONTEX, Zoltan Nagy, șeful Direcției Operațiuni și Matjaz Jancic, șeful Sectorului implementare operațională.

În debutul evenimentului, oficialii au apreciat nivelul atins în relațiile dintre Poliția de Frontieră din Republica Moldova și Agenția FRONTEX. La fel, au exprimat dorința dezvoltării acestora și intensificarea cooperării pentru sprijinirea acțiunilor comune, prioritar fiind securitatea frontierelor externe ale UE, care încep de la frontierele Republicii Moldova.

Totodată, a fost evaluată situația operativă de la frontiera cu Ucraina, în special activitățile comune și nivelul înalt de interacțiune în gestionarea crizei refugiaților generată de războiul din Ucraina. De asemenea, au fost efectuate vizite în teren, unde au făcut cunoștință cu activitatea și infrastructura din SPF Tudora. 

Activitățile operative comune au drept scop acordarea de suport, schimb de experiență și practici ale statelor europene în domeniul securității frontaliere și de prevenire a criminalității transfrontaliere și de contracarare a migrației ilegale, se arată în comunicat

Acțiunile au loc în cadrul operațiunii comune „Moldova 2022”, ca urmare a implementării prevederilor Acordului de statut între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova. La moment în Republica Moldova se află în jur de 70 ofițeri FRONTEX, care vin în suportul polițiștilor de frontieră la măsurile de supraveghere a frontierei de stat și menținerea securității frontaliere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău