Misiunea Băncii Mondiale evaluează progresul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”
-
02 Martie 2021 09:40
O misiune a Băncii Mondiale în Republica Moldova evaluează, în perioada 1-4 martie, progresul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), transmite MOLDPRES
În cadrul discuțiilor cu ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, părțile au abordat subiecte ce țin de progresul privind implementarea activităților prevăzute de componentele PRIM, procurarea a 10 mii de unități de unități de tehnică de calcul pentru efectuarea procesului educațional la distanță; dotarea laboratoarelor de chimie, biologie și fizică a 160 de instituții de învățământ etc.
Pe parcursul săptămânii curente urmează să aibă loc un șir de ședințe de lucru ale echipei misiunii Băncii Mondiale în Republica Moldova cu reprezentanții MECC, ai Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” și ai Fondului de Investiții Sociale din Moldova.
Ultima misiune a Băncii Mondiale în acest sens a avut loc în luna octombrie 2020.
PRIM este un împrumut investițional, finanțat de Banca Mondială. Proiectul este implementat în perioada aprilie 2013 – iunie 2020. În cadrul PRIM, au fost preconizate următoarele acțiuni: reabilitarea infrastructurii școlilor de circumscripție și dotarea lor conform standardelor de asigurare a calității, elaborate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; implementarea unui sistem modern de formare a managerilor școlari și a cadrelor didactice; modernizarea Sistemului Informațional de Management în Educație, care va contribui la elaborarea politicilor bazate pe informații curente și veridice în domeniul educației; consolidarea sistemului de testare și evaluare, inclusiv participarea consecutivă și continuă a Republicii Moldova la Programul Internațional de Evaluare a Elevilor. Din cauza pandemiei, unele activități ale Programului au fost transferate pentru anul 2021.
Sursa:Moldpres