Mircea Geoană a avut o întrevedere cu ambasadorii Republicii Moldova acreditați la NATO și UE

  • 23 Noiembrie 2023 09:00
Mircea Geoană a avut o întrevedere cu ambasadorii Republicii Moldova acreditați la NATO și UE

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a avut o întrevedere, miercuri, 22 noiembrie, în format trilateral, la Bruxelles, cu ambasadorii Republicii Moldova acreditați la NATO și UE. Este vorba despre Ambasadoarea R. Moldova la Uniunea Europeană, Daniela Morari și Ambasador Extraordinar în Regatul Belgiei și Marele Ducat de Luxemburg, șef al Misiunii R. Moldova pe lângă NATO, Viorel Cibotaru și Secretarul General al Serviciului de Acțiune Externă al UE, Stefano Sannino, transmite Radio Chișinău.

„După discuțiile purtate în urmă cu câteva luni cu liderii de la Chișinău și întâlnirea recentă pe care am avut-o cu premierul Recean la sediul NATO, am continuat demersurile de coordonare a sprijinului nostru politic și practic pentru Republica Moldova.

Republica Moldova este un partener comun al NATO și al UE. Împreună, în mod complementar, vom continua să lucrăm pentru întărirea rezilienței societale a Republicii Moldova, sprijinind integrarea sa europeană. Prin consolidarea parteneriatului nostru și identificarea proiectelor concrete, putem asigura un viitor mai sigur și mai prosper pentru Republica Moldova, precum și pentru întreaga regiune”, scrie pe pagina sa de Facebook, Mircea Geoană.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
22,48
Cer acoperit de nori
Umiditate:63 %
Vint:2,24 m/s
Tue
24
Wed
19
Thu
20
Fri
20
Sat
20
Arhivă Radio Chișinău