Ministrul ucrainean de externe: Rușii pregătesc o operațiune prin care să-și atace propriul teritoriu pentru a da vina apoi pe Ucraina

  • 03 Martie 2022 17:15
Ministrul ucrainean de externe: Rușii pregătesc o operațiune prin care să-și atace propriul teritoriu pentru a da vina apoi pe Ucraina

Ministrul ucrainean de externe, Dimitri Kuleba, a avertizat joi că există semnale potrivit cărora rușii pregătesc o operațiune sub steag fals prin care să își atace propriul teritoriu pentru ca mai apoi să dea vina pe Ucraina.

Într-o postare pe Twitter, Kuleba spune că Rusia ar putea recurge la o operațiune sub steag fals, în condițiile în care această țară își îndreaptă propriile rachete staționate în Ucraina spre teritoriul rusesc, scrie DIGI24.

„Rapoarte îngrijorătoare: Rușii ar fi îndreptat mai multe sisteme de lansare de rachete din satul rusesc de frontieră Popovka spre propriul teritoriu”, a scris Kuleba.

„Cunoscând natura barbară a acțiunilor rusești, ne temem că ar putea fi pregătită o operațiune cu steag fals pentru a acuza Ucraina”, a adăugat acesta.

Într-o altă postare, Kuleba scrie că „tactica de război barbară a Rusiei este de a se folosi de suferințele civililor provocate chiar de ea. Acum, Lavrov acuză Ucraina că împiedică evacuarea civililor. Spuneți-i șefului dumneavoastră să oprească bombardarea nediscriminatorie a orașelor ucrainene. Arătați lumii că Rusia este serioasă în privința negocierilor”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău