Ministrul Petru Rotaru participă la reuniunile anuale ale Grupului Băncii Mondiale și ale FMI

  • 10 Octombrie 2023 17:01
Ministrul Petru Rotaru participă la reuniunile anuale ale Grupului Băncii Mondiale și ale FMI

În perioada 9-15 octombrie, ministrul Finanțelor Petru Rotaru efectuează o vizită de lucru la Marrakech, Maroc, în cadrul căreia participă la ședințele anuale ale grupului Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI), împreună cu secretarul de stat al Ministerului, dl Ion Gumene și delegația Băncii Naționale a Moldovei.

Delegația moldovenească va avea mai multe întrevederi cu oficiali cu oficiali ai FMI, Băncii Mondiale, Comisiei Europene, JICA (Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională), IFC (Corporația Financiar Internațională), Trezoreriei SUA, Ministerelor de finanțe și România și Lituania, și altor instituții internaționale.

Ședințele FMI și Băncii Mondiale, desfășurate anual, întrunesc miniștri de finanțe, reprezentanți ai băncilor centrale și manageri de nivel înalt din mediul academic și sectorul privat pentru a discuta probleme de interes mondial, tendințele economiei mondiale și perspectivele de dezvoltare, evoluția sistemului financiar mondial, eficientizarea asistenței externe ș.a.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Arhivă Radio Chișinău