Ministrul muncii și protecției sociale denunță o interpretare falsă și tendențioasă a prevederilor privind pensionarea anticipată
-
28 Noiembrie 2021 13:44
Ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spătari, denunță o interpretare falsă și tendențioasă a prevederilor privind pensionarea anticipată din proiectul de modificare a legii pensiilor aprobat în prima lectură, care a fost criticat de opoziție și pe unele rețele sociale.
În principal, este vorba de asimilarea anilor de studii și de îngrijire a copilului perioadelor contributive la stabilirea pensiei, care nu se iau în calcul la pensionarea înainte de termen, dar care rămâne în vigoare la ieșirea la pensie conform vârstei standard.
”Prevederile conform cărora perioadele asimilate stagiului de cotizare, adică perioada de studii, îngrijire a copilului etc. nu se iau în calcul se referă doar la pensionarea anticipată, logica căreia este că o persoană care a cotizat foarte mult timp are dreptul să iasă la pensie mai devreme. În acest sens, proiectul de lege adoptat în prima lectură săptămâna aceasta în Parlament NU SCHIMBĂ NIMIC. Pentru pensionarea în condiții standard regulile de calcul al stagiului rămân aceleași ca până acum.”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Marcel Spătari mai spune că pensionarea anticipată este un mecanism nou și greu previzibil. El susține că unele criterii ar putea fi relaxate dacă nivelul de absorbție a măsurii va fi jos.
”Nu poți ști cu exactitate câți beneficiari vor fi anul viitor - datele privind profilurile viitorilor beneficiari sunt incomplete. Și asta e valabil în toate țările care au introdus pensionarea anticipată. Din acest motiv, parametrii pentru pensionarea anticipată sunt din start mai restrictivi. În cazul în care absorbția măsurii va fi mult mai modestă decât a fost estimat, vom putea interveni cu relaxarea criteriilor”, afirmă Marcel Spătari.
Majoritatea parlamentară a votat joi în prima lectură un proiect de modificare a sistemului public de pensii care prevede egalarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei și majorarea treptată a acesteia, până la 63 de ani și stabilirea stagiului minim de cotizare de 34 de ani. Proiectul elaborat de deputații PAS prevede și posibilitatea pensionării înainte de atingerea vârstei standard cu condiția deținerii unui stagiu de cotizare de 37 de ani pentru femei și de 39 de ani pentru bărbați. Inițiativa este criticată de PSRM, dar și de unii experți.