Ministrul italian de externe efectuează o vizită în Republica Moldova

  • 14 Martie 2022 14:08
Ministrul italian de externe efectuează o vizită în Republica Moldova

Ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, efectuează o vizită în Republica Moldova pe 14 și 15 martie, transmite IPN. Programul vizitei include întrevederi cu conducerea de vârf a țării și cu omologul moldovean, Nicu Popescu.

Discuțiile vor viza modalitățile de aprofundare a relației bilaterale în contextul dialogului amplu moldo-italian în plan politic, comercial-economic și diaspora. De asemenea, vor fi abordate și subiectele care vizează agenda de integrare europeană a Republicii Moldova, situația de securitate regională generată de războiul din Ucraina, inclusiv criza umanitară și modalitățile de asistență pentru refugiații ucraineni, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Nicu Popescu și Luigi Di Maio vor semna o declarație comună între Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene. După eveniment, care va avea loc marți dimineața, cei doi miniștrii au planificate declarații de presă, în incinta MAEIE, la ora 08.15. Declarațiile vor putea fi urmărite și online, inclusiv pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău