Ministrul german al justiției vrea că UE să taie din fondurile pentru Ungaria deoarece refuză să primească refugiați
-
09 Septembrie 2017 20:04
Uniunea Europeană ar trebui să reducă fondurile pentru Ungaria dacă guvernul naționalist-conservator de la Budapesta continuă să refuze să ia parte la programul de împărțire a cotelor de refugiați al blocului comunitar, a declarat pentru DPA ministrul german al justiției Heiko Maas.
'Trebuie să sporim presiunea asupra țărilor care consideră că pot neglija legea. Când legea este încălcată, trebuie să existe o sancțiune', a spus el.
Ungaria a contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) schema obligatorie de cote care urmărește să redistribuie între statele membre 120.000 de refugiați din Italia și Grecia, pentru a mai reduce povara migrației de pe umerii celor două țări.
Însă CJUE a respins miercuri contestația Ungariei, menținând schema blocului comunitar. Premierul ungar Viktor Orban a transmis ulterior că guvernul său nu-și va schimba politica restrictivă privind migrația și a promis noi contestații în justiție.
Heiko Maas a declarat că încălcarea deciziei CJUE ar trebui să aibă consecințe financiare.
'Oricine este împotriva coeziunii europene în chestiunea refugiaților nu poate conta pe solidaritatea europeană în chestiuni financiare', a spus ministrul Maas, politician din rândul social-democraților de centru-stânga și ministru al justiției din 2013.
Conform schemei de relocare adoptate în 2015, Ungaria este obligată să primească 1.294 de refugiați, însă nu a acceptat nici unul.
Ungaria a fost însoțită de Polonia și Slovacia în contestarea schemei de cote de refugiați la CJUE.
Conform celor mai recente cifre publicate de Comisia Europeană, un număr total de 27.695 de persoane au fost relocate din Grecia și Italia.
Acest lucru înseamnă că la aproape doi ani de la introducerea schemei, numai 28,2% dintre persoanele eligibile conform legislației UE au fost acceptate de statele membre ale UE.