Ministrul economiei: Sistemul trebuie eliberat de schemele de corupție

  • 07 August 2019 09:10
Ministrul economiei: Sistemul trebuie eliberat de schemele de corupție

Sistemul trebuie eliberat de oamenii toxici și de schemele de corupție. În opinia lui Vadim Brînzan, ministru al economiei, exprimată la emisiunea „Cutia Neagră” de la postul TV8, abia după eliminarea acestor scheme se poate începe punerea în aplicare a proiectelor pe care le are instituția, transmite IPN.

„Eu trebuie să eliberez sistemul de oameni toxici. Din păcate, de asta mă ocup în majoritatea timpului. Eu aș vrea să mă trezesc într-o zi când vin la servici și, în loc să aud de altă schemă, să mă ocup de lucruri de care, într-adevăr, chiar vreau să mă ocup”, a spus Vadim Brînzan.

Ministrul economiei a precizat că aceste scheme de corupție îi sunt aduse la cunoștință de oamenii noi de la Agenția Proprietății Publice și de cetățenii de rând, care au prins curaj de a deconspira locurile în care au fost nevoiți să dea mită. Vadim Brînzan a specificat că pe baza acestor reclamații sunt pregătite dosare ce vor fi înaintate la Procuratură și CNA.

„După ce eliminăm schemele astea, ne apucăm să construim. De asta trebuie să se ocupe un ministru al economiei, nu de deconspirare și developare a acestor scheme, ci de construcție”, a declarat Vadim Brînzan.

Ministrul economiei a precizat că la instituția pe care o conduce sunt mai multe proiecte care vizează infrastructura, energia regenerabilă, o fabrică de prelucrare a deșeurilor. „Cu asta aș dori să mă ocup și mă ocup în continuare”, a spus Vadim Brînzan.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău