Ministrul Economiei și Infrastructurii: Avem nevoie în continuare de suport extern pentru a realiza reforma Căii Ferate din Moldova
-
09 Decembrie 2020 09:55
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a discutat în cadrul unei ședințe de lucru cu echipa Băncii Mondiale și reprezentanții Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) despre procesul de reorganizare a întreprinderii și problemele cu care se confruntă actualmente sectorul.
Ministrul a declarat că restructurarea și modernizarea CFM rămân prioritare pe agenda Guvernului. Această amplă reformă este prezentată în noul Cod al transportului feroviar, care pe 10 iunie curent a fost aprobat de Guvern și transmis Parlamentului spre adoptare. Potrivit lui Anatol Usatîi, după intrarea în vigoare a Codului, va fi creată Autoritatea Feroviară ca instituție de autorizare, supraveghere și control a siguranței în domeniul feroviar, va fi aprobat statutul de societate pe acțiuni al CFM, apoi create companiile independente pentru infrastructură, călători și mărfuri.
„Chiar dacă reorganizarea Căii Ferate este un proces anevoios, totuși avem progrese. Cu suportul partenerilor, am reușit elaborarea Planului de Acțiuni privind reformarea CFM, achiziționarea locomotivelor, iar în continuare avem nevoie de suport pentru promovarea Codului pe platforma parlamentară și implementarea Planului de Acțiuni", a spus Anatol Usatîi.
La rândul lor, experții Băncii Mondiale au menționat că implementarea reformei Căii Ferate este un proces complex și proiect ambițios, care necesită implicarea tuturor instituțiilor de resort, dar și a partenerilor de dezvoltare. În context, echipa Băncii Mondiale a comunicat despre disponibilitatea susținerii proiectelor Guvernului în dezvoltarea și modernizarea în continuare a sectorului transporturilor.