Ministrul economiei: exporturile vor scădea cu 12,8% din cauza crizei pandemice
-
11 Iulie 2020 14:31
Situația social-economică din Rep. Moldova și perspectiva semnării unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional au fost discutate vineri, 10 iulie, în cadrul unei videoconferințe de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, șeful misiunii FMI Ruben Atoyan și reprezentantul permanent al FMI la Chișinău, Volodymyr Tulin.
Oficialii au discutat despre evoluția situației social-economice în contextul pandemiei de COVID-19, prognoza macroeconomică și reformele pe care le implementează Guvernul în domeniul administrării proprietății publice și sectorul energetic.
Sergiu Railean a menționat că la nivel tehnic, părțile au avut deja discuții pe marginea prognozei macroeconomice, în urma cărora au ajuns la consensul că PIB-ul național se va diminua în anul 2020 cu 4,5% și va însuma 205,2 mlrd. de lei. Criza pandemică va afecta exporturile, care vor scădea cu 12,8% și importurile – cu 10%, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Potrivit estimărilor MEI, indicatorii sectorului real, la fel, vor fi în declin. Industria se va contracta cu 3%, sectorul agricol sub influența condițiilor meteorologice nefaste din anul curent – cu 11,9%, iar investițiile – cu 4,8%.
Din cauza sistării temporare a activității economice în sectorul real și al diminuării numărului de salariați în sector, fondul de remunerare a muncii se estimează să atingă valoarea de circa 54 mlrd lei, fiind practic la nivelul din anul precedent.