Ministrul Economiei: Doar 15% din exporturi sunt pe piețele din Rusia, Belarus și Ucraina
-
12 Martie 2022 09:45
Republica Moldova este mult mai puțin dependentă de Rusia în privința exporturilor, față de acum 10-15 ani. O spune ministrul economiei, Sergiu Gaibu, potrivit căruia țara noastră nu este semnificativ afectată de sistarea exporturilor spre Ucraina, Belarus și Federația Rusă. Mai puțin optimist este ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, care a menționat că războiul de la granița Republicii Moldova lovește dur în bugetul de stat al țării, autoritățile anticipând deja o scădere a sumelor venite de la conaționalii noștri din diaspora și o diminuare a veniturilor încasate de la Serviciul Vamal, notează IPN.
Potrivit ministrului economiei, implementarea Acordului de Comerț Liber cu Uniunea Europeană a redus din dependența Republicii Moldova față de piața estică. Țările Uniunii Europene sunt în topul statelor spre care sunt orientate produsele moldovenești.
„Avem în aceste 3 țări, Ucraina, Rusia și Belarus 15% din exporturi. Suntem într-o situație mult mai bună față de anul 1998 când a fost o criză majoră și 60% din exporturi erau către Rusia. Acum avem o dependență mai mică de Rusia. Acum cel mai mare partener la exporturi este România – 25%, în Belarus – 3%, Ucraina – 3%, sunt cantități nesemnificative, Rusia – 9%. O piață alternativă ar putea fi India, se discută la acest capitol, ar fi o piață convenabilă, deși din punct de vedere logistic ar fi mai complicat”, a spus Sergiu Gaibu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
În același timp, ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, spune că războiul din Ucraina determină autoritățile să vină urgent cu o rectificare a bugetului de stat. Conflictul militar de la graniță lovește dur în veniturile Republicii Moldova și-i crește exponențial cheltuielile, spune ministrul.
„Noi eram deja marcați de două crize, criza energetică și cea a inflației pe plan mondial. Peste aceste două provocări a mai venit și războiul din țara vecină. În primul rând, s-au întrerupt relațiile comerciale cu un șir de parteneri din partea de Est, nu e vorba doar despre Ucraina și Rusia, ci și de Belarus. Vom fi afectați și prin faptul diminuării remitențelor. Suntem afectați și de faptul că frica din societate a afectat sistemul bancar. Acest război din vecinătatea noastră a creat problema refugiaților, statul trebuie să gestioneze și această criză, iar pentru o țară ca Republica Moldova, numărul de refugiați este foarte mare. Este afectată și partea de venituri. De exemplu, veniturile de la vamă veneau din aceste regiuni”, a spus Dumitru Budianschi.
Potrivit datelor oficiale, Republica Moldova importă din Belarus circa 2% din produse, circa 9,3% din Ucraina și 14% din Federația Rusă, unde mai mult de jumătate din produsele importate sunt resursele energetice. Pentru produsele importate din aceste țări există alternative, dau asigurări reprezentanții Guvernului.