Ministrul de Interne Adrian Efros: Procedurile de intervenție urmează a fi reevaluate, pentru a asigura o mai bună acoperire din partea echipelor de poliție

  • 20 Iulie 2023 14:43
Ministrul de Interne Adrian Efros: Procedurile de intervenție urmează a fi reevaluate, pentru a  asigura o mai bună acoperire din partea echipelor de poliție

Noul ministru de Interne, Adrian Efros, și-a anunțat astăzi prioritățile la început de mandat, între care a evidențiat scăderea timpului de intervenție la evenimente și incidente până la 15 minute. Creșterea încrederii cetățenilor în sistemul afacerilor interne și realizarea progreselor în realizarea obiectivului național „Moldova Europeană”, sunt alte angajamente asumate de ministrul Adrian Efros, transmite Radio Chișinău.

Procedurile de intervenție urmează a fi reevaluate, pentru a  asigura o mai bună acoperire din partea echipelor de poliție. Vor fi aplicate măsuri sustenabile pentru a evita incidentele grave, precum cel de la Aeroportul Internațional Chișinău, anunță ministrul de interne, Adrian Efros.

 „Scăderea timpului la intervenții până la 15 minute, care presupune nu doar ajungerea la locul faptei, dar și protecția victimelor și a forțelor de intervenție, care să acționeze profesionist. Totodată, ne trebuie echipe eficiente să rezolve situațiile în timp util pentru a redeveni dispobiile pentru alte intervenții și evident avem nevoie de echipe dotate cu toate cele necesare pentru a interveni profesionist”.

Justiția, libertatea și securitatea, alături de sistemul judiciar și drepurile fundamentale sunt capitole majore în procesul de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană. În acest sens, MAI își propune să accelereze implementarea proiectelor existente și să identifice oportunități de finanțare pentru noi inițiative menite să asigure trasabilitate, după cum s-a exprimat ministrul Adrian Efros.

„Eforturile depuse de echipă în perioada premergătoare, vor fi răsplătite în toamnă cu semnarea acordului de participare la Mecanismul de Protecție Civilă al UE - o piatră de temelie în colaborarea cu UE și încă un pas spre aderarea în marea familie europeană”.

Totodată, ministrul de interne anunță lansarea a trei campanii cu efect imediat și impact direct asupra calității vieții cetățenilor. Este vorba despre reluarea operațiunilor „Nopțile albe” pentru participanții la trafic, intensificarea patrulelor în zonele de agrement și în cele rezidențiale, precum și diminuarea raliurilor nocturne.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău