Ministrul apărării rus: Nu credem că în grădina zoologică din Occident a crescut fiara care să-i spună ursului ce să facă
-
22 Februarie 2017 11:27
Ministrul apărării rus Serghei Șoigu a sugerat că Moscova va desfășura o politică independentă în străinătate, inclusiv în Libia, într-o reacție la o declarație făcută anterior de omologul său britanic Michael Fallon, potrivit căruia Occidentul nu dorește ca "ursul să-și bage labele în Libia", au relatat mass-media ruse, între care agențiile de presă TASS, RIA Novosti și postul de televiziune al armatei ruse, Zvezda.
"Ei, dacă ar fi să continuăm pe tema 'zoologică'... Ce au ei (britanicii) pe stemă? Leul, se pare. Există o veche zicală: orice leu e pisică, dar nu orice pisică e leu. Fiecare să-și vadă de propriile afaceri. Și noi nu credem că în grădina zoologică din Occident a crescut fiara care să-i spună ursului ce să facă", a declarat Șoigu, răspunzând la întrebări puse de studenți MGIMO (Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse) în deschiderea unui forum pe probleme de cooperare militară, transmite AGERPRES.
Anterior, ministrul apărării britanic, Michael Fallon, a declarat că Occidentul nu este mulțumit de contactele Rusiei cu Libia, estimând că în acest fel Moscova "verifică fermitatea Occidentului, verifică Alianța". El se referea la contactele mareșalului Khalifa Haftar, comandantul Armatei Naționale Libiene (LNA), cu Moscova.
"Noi nu dorim ca ursul (rus) să-și bage labele acolo", ar fi spus Fallon, într-o declarație ce îi este atribuită de Daily Mail, dar și de alte ziare britanice, citând un fragment din discursul său la Conferința de securitate de la Munchen.
În acest context, RIA Novosti amintește că trupele sub comanda mareșalului Khalifa Haftar luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în zona orașului Benghazi. În iunie și noiembrie trecut, Haftar a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu responsabili ai Ministerelor de Externe și Apărării, precum și cu secretarul Consiliului Securității Rusiei. În ianuarie, el a vizitat portavionul "Amiral Kuznețov" și a participat la o videoconferință cu Serghei Șoigu, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de lupta împotriva terorismului în Orientul Mijlociu.
LNA nu se subordonează guvernului de uniune națională de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internațională, și susține parlamentul cu sediul la Tobruk, în estul țării.