Miniștrii afacerilor interne ai Republicii Moldova și Ucrainei au semnat, la Odesa, un memorandum de cooperare pentru combaterea corupției (FOTO)

  • 21 Februarie 08:52
Miniștrii afacerilor interne ai Republicii Moldova și Ucrainei au semnat, la Odesa, un memorandum de cooperare pentru combaterea corupției (FOTO)

Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, și ministrul afacerilor interne al Ucrainei, Ihor Klymenko, au semnat ieri, 20 februarie, la Odesa, un Memorandum de Cooperare care prevede măsuri pentru combaterea corupției și a infracțiunilor conexe.

Potrivit unui comunicat de presă emis de MAI de la Chișinău, miniștrii afacerilor interne ai Republicii Moldova și Ucrainei s-au întâlnit pentru prima dată în format fizic de la începutul conflictului din Ucraina, pentru discuții axate pe întărirea securității regionale și eficientizarea combaterii crimelor transfrontaliere.

În cadrul vizitei, cei doi miniștri, împreună cu șefii Poliției Naționale și de Frontieră din ambele țări, au inspectat punctul de trecere Maiaki-Palanca-Udobnoe. De asemenea, au evaluat securizarea drumului Odesa-Reni.

La Centrul Situațional din Odesa, delegația a fost informată despre situația din regiune și tacticile de intervenție. Vizita a inclus și Academia MAI din Odesa, unde ministra a avut un dialog cu studenții, alături de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Tot la Odesa, cei doi oficiali au semnat Memorandumul de Cooperare care prevede măsuri pentru combaterea corupției și a infracțiunilor conexe, incluzând schimb de experiență, cooperare în cazuri concrete și formare comună a specialiștilor.

Un alt subiect analizat în timpul vizitei a fost îmbunătățirea conectivității dintre Republica Moldova și Ucraina, ce presupune dezvoltarea infrastructurii existente, facilitarea trecerii frontierei și deschiderea de noi puncte de control comun.

Republica Moldova și Ucraina împart o frontieră de 1.222 km, iar din cele 67 de puncte de trecere a frontierei, opt sunt deja operate în regim de control comun.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,26
Câțiva nori
Umiditate:26 %
Vint:4,12 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău