Ministra Justiției, întrevedere cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii din România
-
30 Septembrie 2023 20:01
Situația din justiție, provocările și reformele inițiate în acest domeniu de către autoritățile de la Chișinău au fost subiectele abordate în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii din România.
Ministra a scris pe Facebook că la întrevedere au participat unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cât și ai Consiliului Superior al Procuraturii din Republica Moldova.
„Discuțiile s-au axat pe reformele inițiate în domeniul justiției din Republica Moldova, următoarele priorități și necesități în contextul statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar și pe experiența României în acest sens. M-am referit, în special, la procesul de evaluare externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor, revizuirea cadrului normativ privind mecanismul de răspundere disciplinară, selecție și evaluare de către colegii, precum și la așteptările care sunt de la noul Consiliu Superior al Magistraturii. În context, am încurajat intensificarea cooperării organelor de administrare din ambele țări. Ne bucurăm că, Consiliul Superior al Magistraturii are o nouă componență și este funcțional. Sunt multe provocări în față care trebuie să fie soluționate de către organul de administrare a sistemului judecătoresc”, a scris Veronica Mihailov-Moraru pe Facebook.
Un alt subiect subiect abordat a fost organizarea celei de-a treia ediții a Forumului Republica Moldova - România în domeniul justiției, care ar urma să se desfășoare la începutul anului următor.