Ministerul Justiției respinge inițiativa de modificare a condițiilor de selectare a Procurorului General (Bizlaw)

  • 10 Decembrie 2019 13:04
Ministerul Justiției respinge inițiativa de modificare a condițiilor de selectare a Procurorului General (Bizlaw)

Ministerul Justiției spune că o nouă modificare a condițiilor de admitere în concursul pentru funcția de Procuror General nu este justificată. Asta pentru că nu se respectă termenii de modificare a cadrului legal.

Opinia este expusă în avizul la un proiect de lege, care urmează să fie discutat de Guvern miercuri, 11 decembrie, informează Bizlaw.md.

Mai exact, este vorba despre o inițiativă legislativă înregistrată la Parlament, în data de 3 octombrie, prin care se propune ca persoanele cu experiență de activitate în organele procuraturii sau jurisdicționale din statele membre ale Uniunii Europene să fie admiși în concurs. Totodată, se propune excluderea cerințelor cu privire la cunoașterea limbii de stat și deținerea cetățeniei din condițiile normative pentru ocuparea funcției date.

Astfel, în avizul dat de Ministerul Justiției se menționează că art. 64 alin. (3) din Legea cu privire la actele normative prevede că propunerile privind modificarea unui act normativ nu se prezintă, de regulă, mai devreme de șase luni din data intrării în vigoare a actului respective. Legea cu privire la Procuratură, la capitolul condițiilor de eligibilitate a candidaților la funcția de Procuror General, a fost deja amendată, iar noile prevederi sunt în vigoare din data de 21 septembrie. Prin urmare, Ministerul Justiției spune că o nouă intervenție nu este justificată.

De asemenea, autoritatea afirmă că unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept îl constituie asigurarea stabilității legislației care, la rândul său, se întemeiază pe certitudinea și predictibilitatea dreptului. Mai mult, în aviz se indică că stabilitatea cadrului normativ constituie o expresie a principiului securității juridice, iar modificarea frecventă a actelor normative este de natură să creeze dificultăți subiecților cărora li se adresează, sub aspectul adaptării la procedurile noi instituite.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:3,09 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău