Ministerul Justiției a publicat Conceptul privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Care sunt principalele prevederi ale proiectului

  • 16 Noiembrie 2021 14:16
Ministerul Justiției a publicat Conceptul privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Care sunt principalele prevederi ale proiectului

Ministerul Justiției a publicat pentru consultări Conceptul privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Astfel, urmează a fi evaluată integritatea acestora, iar cei care nu corespund rigorilor vor fi eliminați din funcții. Vor fi verificate proprietățile și cheltuielile judecătorilor și procurorilor, raportate la veniturile legale și declarate.

Evaluarea ar urma să aibă loc prin crearea unei Misiuni internaționale de monitorizare, a unei Comisii de evaluare formată din 4 Colegii de Evaluare, precum și a unui Colegiu special de Apel. Misiunea internațională de evaluare se propune a fi formată din 7 membri – cinci nominalizați de partenerii internaționali și doi, societatea civilă. 

Astfel, procedura va avea mai multe etape, începând de la identificarea persoanei evaluate, colectarea datelor privind candidatul evaluat, analiza datelor și procesul de examinare cu participarea subiectului și emiterea deciziei. Decizia urmează a fi aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii, în cazul judecătorilor, și de Consiliul Superior al Procurorilor, în cazul procurorilor, iar ulterior – să fie executată.

În prima etapă vor fi evaluați judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), curțile de apel, Procuratura Generală, procuraturile specializate (anticorupție și împotriva criminalității organizate). A doua și a treia etapă vor implica instanțele și procuraturile inferioare. De asemenea, se propune evaluarea integrității candidaților la funcțiile de membru al CSM și CSP, precum și al colegiilor.

 

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău