Ministerul Justiției a modificat lista infracțiunilor care ar putea să nu fie pedepsite

  • 12 Ianuarie 2018 17:01
Ministerul Justiției a modificat lista infracțiunilor care ar putea să nu fie pedepsite

Autorii inițiativei legislative prin care se propune decriminalizarea mediului de afaceri au prezentat, pentru consultări publice, o nouă versiune a proiectului. Aceasta diferă de varianta propusă inițial, o parte dintre infracțiuni au fost eliminate și au fost introduse altele noi.

Astfel, conform art. 91persoana va fi liberată de pedeapsă penală în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 223 – 232, 235, 241, 2411, 242, 244, 2441, 250, 255 din Partea specială a Codului penal, dacă va întruni cumulativ următoarele condiții:

  • anterior persoană nu a fost liberată de pedeapsă penală pentru aceeași faptă;
  • persoana a înlăturat încălcările și a reparat prejudiciul în termenul stabilit de organul de control de stat al activității de întreprinzător sau un alt organ competent în controlul respectării prevederilor legislației din domeniu;
  • a achitat la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea prejudiciului material cauzat, dar nu mai mică, decât dublul limitei maxime a amenzii prevăzute de sancțiunea articolului corespunzător din partea specială.

Persoana va fi liberată de pedeapsă penală în aceste condiții doar dacă fapta nu a fost săvârșită prin aplicarea constrângerii psihice sau fizice, nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieții și sănătății persoanei sau nu a fost săvârșită de un grup criminal organizat sau organizație criminală.

În varianta inițială a proiectului, la art. 601 au fost incluse, însă, art. 1851, 1852, 227-230, 235, 241, 244, 2441, 2453 , 2454 , 2456 , 2457, 2459 , 250, 255, 257, 2611.

Totodată, proiectul mai prevedea, anterior, că art. 90 se completa cu alineatul (11) cu următorul cuprins: În cazul în care persoana a săvârșit pentru prima oară o infracțiune prevăzută la articolele 245, 2451 , 2452 , 2455 alin. (2), 2458 alin. (2), 24510 -24512, 2601 -2605, a înlăturat încălcarea admisă, a reparat prejudiciul material cauzat și a plătit la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea prejudiciului material cauzat, dar nu mai mică decât valoarea maximă a amenzii prevăzute de sancțiunea articolului corespunzător din partea specială, instanța de judecată aplicând pedepsele prevăzute de cod, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Modificările au fost făcute după ce mai multe organizații care reprezintă mediul de afaceri și-au exprimat nemulțumirea față de prevederile propuse în redacția inițială.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău