Ministerul Finanțelor a aprobat Regulamentul cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare
-
06 Decembrie 2023 19:59
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea de către Ministerul Finanțelor a Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare și a listelor jurisdicțiilor participante precum și jurisdicțiilor care fac obiectul raportării, cu care Republica Moldova urmează să efectueze schimbul automat de informații privind conturile financiare, precizează un comunicat al SFS.
Regulamentul cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare stabilește modul de punere în aplicare de către instituțiile financiare raportoare a prevederilor Legii nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, în conformitate cu Standardul comun de raportare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Astfel, documentul menționat supra stabilește: 1) instituțiile financiare raportoare; 2) subiecții care fac obiectul raportării; 3) conturile raportabile; 4) categoriile de informații privind identificarea subiecților raportabili; 5) normele de precauție aplicabile de către aceste instituții în vederea identificării conturilor raportabile, precum și procedura de raportare a acestor informații.
În scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Legea nr. 69/2023, instituțiile financiare raportoare urmează să transmită Serviciului Fiscal de Stat informația referitoare la conturile financiare ce aparțin persoanelor rezidente în jurisdicțiile care fac obiectul raportării.
Conform Regulamentului, informațiile în cauză se raportează anual până la data de 31 mai a anului calendaristic următor anului la care se referă informațiile, obligatoriu în format electronic, prin intermediul Sistemului Informațional al Serviciului Fiscal de Stat.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 69/2023, instituțiile financiare raportoare prezintă informațiile prevăzute la art. 3, aferente perioadelor care încep cu anul 2023.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat va comunica autorităților competente ale jurisdicțiilor participante informații de natură financiară cu privire la conturile deschise și/sau închise de rezidenții altor jurisdicții participante, aferente perioadelor care încep cu anul 2023.