Ministerul de Interne propune evacuare forțată a mașinilor în parcări speciale

  • 28 Aprilie 2018 12:12
Ministerul de Interne propune evacuare forțată a mașinilor în parcări speciale

Automobilele parcate neregulamentar ar putea ajunge în parcări special amenajate, de unde proprietarii le vor putea recupera doar după ce vor achita taxele de evacuare și parcare, conform proiectului unui regulament propus spre dezbateri publice de Ministerului Afacerilor INterne, transmite IPN.

În cazul unei parcări regulamentare, dar care vor crea piedici circulației rutiere, pe traseele traversate de delegațiile oficiale de exemplu, mașinile vor fi mutate în cel mai apropiat loc cu putință. În acest caz cheltuielile vor fi acoperite din sursele bugetului de stat, precizează sursa citată.

Potrivit prevederilor în vigoare ale Codului Contravențional, autovehiculele parcate neregulamentar pot fi transportate la subdiviziunea de poliție din apropierea locului unde a fost comisă contravenția. Pentru că spațiile amenajate în aceste scopuri sunt insuficiente și nici autovehicule speciale de ridicare și evacuare a unităților de transport nu au, autoritățile își propun să apeleze la serviciile agenților economici, care vor stabili tarifele pentru evacuarea și parcarea mașinilor.

În cazul în care vehiculele vor fi duse la parcările subdiviziunilor de poliție, se vor aplica tarifele stabilite de Guvern.

În perimetrul municipiilor și centrelor raionale – 250 de lei pentru evacuarea mijlocului de transport, iar în suburbii – între 300 și 350 de lei, în funcție te tipul autovehiculului.  În funcție de timpul aflării mașinii la parcarea specială, se va calcula și taxa de parcare: 15 lei ora în primele cinci zile și 200 de lei pentru 24 de ore dacă termenul este mai mare.  În cazul autobuzelor, taxa pentru intrarea pe teritoriul parcării va constituie 550 de lei, depozitarea pe un termen de până la cinci zile – 20 de lei ora, iar depozitarea pe un termen mai mare de cinci zile – 360 de lei pentru 24 de ore.

Pentru autocamioane, remorci cu lungimea mai mare de șapte metri, mărimea taxelor crește.

Printr-un alt proiect, MAI propune ca șoferilor care vor conduce vehicule în stare de ebrietate să le fie anulat permisul de conducere, cu posibilitatea de a-l redobândi doar după susținerea examenului auto sau după frecventarea, în anumite cazuri, a unor cursuri de instruire antialcoolică sau antidrog.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău