Ministerul Agriculturii: Nu există niciun embargo asupra vinurilor moldovenești pe piața ucraineană

  • 27 Februarie 13:17
Ministerul Agriculturii: Nu există niciun embargo asupra vinurilor moldovenești pe piața ucraineană

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova anunță că, în acest moment, nu există niciun embargo aplicat vinurilor din Republica Moldova pe piața ucraineană.

Precizarea vine în contextul unor discuții apărute în spațiul public referitoare la o posibilă hotărâre și la anumite opțiuni de reglementare aflate la nivel de consultări între instituții. Reprezentanții ministerului subliniază că aceste discuții tehnice nu reprezintă o interdicție efectivă a exporturilor și nu echivalează cu impunerea unor sancțiuni sau blocaje comerciale.

Instituția menționează că este în contact permanent cu autoritățile competente din Ucraina, iar dialogul instituțional se desfășoară într-o manieră constructivă, pentru a preveni eventuale măsuri care ar putea afecta producătorii autohtoni sau relațiile comerciale bilaterale.

Totodată, ministerul precizează că nu a recepționat nicio notificare oficială din partea autorităților ucrainene privind eventuale restricții asupra importului de vinuri sau alte produse vitivinicole din Republica Moldova.

Potrivit instituției, sectorul vitivinicol național activează în conformitate cu standardele și angajamentele comerciale internaționale asumate. Vinurile moldovenești sunt exportate în peste 70 de țări, sunt premiate constant la competiții internaționale și sunt produse în conformitate cu standardele europene de calitate, siguranță și trasabilitate.

Autoritățile fac apel la o informare responsabilă și la evitarea interpretărilor alarmiste care pot genera tensiuni nejustificate în spațiul public. Ministerul dă asigurări că va informa transparent opinia publică în cazul apariției unor evoluții relevante.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
16,07
Cer fragmentat
Umiditate:92 %
Vint:2,86 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău