Ministerul Agriculturii a prezentat noul proiect de lege privind calitatea aerului. Care este termenul de implementare a legii

  • 05 Noiembrie 2019 12:47
Ministerul Agriculturii a prezentat noul proiect de lege privind calitatea aerului. Care este termenul de implementare a legii

Cadrul legislativ ce ține de calitatea aerului și emisiile industriale poluante este în proces de schimbare, pentru a fi alineat la normele asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, transmite IPN.

Într-un eveniment de prezentare a proiectului, Maria Nagornîi, șefa Direcției de prevenire a poluării și evaluării de mediu din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a declarat că termenul de implementare a legii este de la 3 la 10 ani. „În acest moment, suntem în procesul activ de elaborare a proiectului. Acesta a fost lansat în luna martie, când experții internaționali ne-au împărtășit din experiența țărilor din UE. Ulterior, s-a inițiat procesul de elaborare și, la nivel de minister, a fost dat ordin de formare a unui grup de lucru pentru elaborarea proiectului de lege”, a spus Maria Nagornîi.

Oficialul MADRM a precizat că, prin noua lege, vor fi stabilite cerințe de pre-epurare pentru agenții economici, de monitorizare a emisiilor acestora. Va exista un control foarte strict din partea autorităților de mediu. „Acest proiect de lege nu vine ca o barieră în calea agenților economici, ci îi ajută la îmbunătățirea activității. Agenții economici trebuie să își reînnoiască echipamentele pentru a reduce emisiile poluante și, în consecință, vom avea aer curat, apă de calitate, respectiv va fi îmbunătățită sănătatea populației”, a spus Maria Nagornîi.

Rodica Iordanov, director executiv al organizației neguvernamentale ECO Contact, partener al MADRM în elaborarea politicilor de mediu, a declarat că legea va schimba foarte multe în sistemul de gestionare a calității mediului. „Nu vorbim numai de aer, ci de toate componentele mediului: apa, solul. Agenții economici își vor putea ajusta sistemul de monitorizare a activității lor, iar legea va aduce o abordare nouă a sistemului de acordare a autorizațiilor de mediu și a sistemului de control”, a spus Rodica Iordanov.

Potrivit acesteia, agenții economici vor solicita autorizațiile de mediu o singură dată, pe toate componentele – aer, apă și deșeuri. „Agentul economic nu va avea motive să vină repetat să solicite autorizații și va avea posibilități să își extindă autorizația fără să aibă bariere administrative și financiare”, a spus Rodica Iordanov.

 

 

 

 


 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
12
Ploaie de scurtă durată
Umiditate:93 %
Vint:4,6 m/s
Sun
14
Mon
10
Tue
11
Wed
13
Thu
15

Curs oficial BNM 30 Mai 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.4009 -0.0000
USD 17.6277 -0.0000
RON 4.0060 -0.0000
UAH 0.6555 -0.0000
RUB 0.2486 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău