Militarii ruși urmăresc exercițiile NATO din Marea Neagră la care participă și România

  • 02 Februarie 2017 10:11
Militarii ruși urmăresc exercițiile NATO din Marea Neagră la care participă și România

Militarii ruși urmăresc îndeaproape exercițiile NATO din Marea Neagră, dar speră că se vor desfășura în condiții de securitate și fără a lansa "sfidări" la adresa Rusiei, spune ministrul Apărării, Serghei Șoigu.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu a declarat, astăzi, că prin decizia Statului Major General și a Comandantului Districtului militar de sud din Rusia au fost luate toate măsurile pentru monitorizarea acțiunilor grupării navale NATO, participante la exercițiile navale din Marea Neagră, "Sea Shield 2017". În prezent vedem și controlăm tot ce se întâmplă acolo - a subliniat generalul Șoigu.

El și-a exprimat speranța că exercițiile se vor desfășura într-un mediu de maximă securitate, fără niciun fel de sfidări la adresa Rusiei, adăugând că aceasta este gata să facă față unor asemenea sfidări.

Citând site-ul Forțelor Navale Române, agenția RIA Novosti informează că exrcițiul "Sea Shield 2017" se va desfășura pe durata a 10 zile în restul Mării Negre cu participarea a aproape 2800 de militari, a 16 nave și avioane din care 11 nave și patru avioane românești.

Expertul militar Vladimir Cozin, de la Institutul rus pentru Studii Strategice ce aparține de Administrația Prezidențială, a declarat pentru RIA Novosti, că exercițiul naval NATO din Marea Neagră are ca adresat numărul unu Rusia, apoi statele NATO iar în al treilea rând Ucraina pe care NATO o asigură că nu o va abandona, ci o va acoperi dinspre mare. Expertul rus califică scopul exercițiului ca provocator.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău