Miliardar rus, ucis în plină stradă în Marea Britanie, în timp ce își plimba câinele. Ipoteza unui prieten apropiat

  • 07 Decembrie 2019 16:42
Miliardar rus, ucis în plină stradă în Marea Britanie, în timp ce își plimba câinele. Ipoteza unui prieten apropiat

Un miliardar rus a fost ucis într-un accident rutier, în timp ce își plimba câinele, în Marea Britanie, au confirmat autoritățile, transmite CNN, potrivit Mediafax.

Poliția din Surrey a confirmat că Dmitry Obretetskiy, în vârstă de 49 de ani, a murit la sfârșitul lunii noiembrie, în urma unui incident petrecut în Oxshott, un sat în apropiere de Londra, notează sursa citată

 Trei vehicule au fost implicate în accidentul rutier. Până acum, polițiștii nu au arestat pe nimeni, dar o investigație este încă în desfășurare. Familia miliardarului a spus că bărbatul era „liniștit și retras”.

Pavel Borovkov, prieten al bărbatului de 15 ani, a confirmat pentru CNN că afirmațiile făcute pentru site-ul web LIFE, în care a pus la îndoială circumstanțele decesului lui Obretetskiy, erau adevărate. 

Borovkov a declarat pentru LIFE că „oamenii din Londra conduc foarte prudent”. „Nu exclud faptul că a fost lovit intenționat de o mașină”, a spus bărbatul.

Obretetskiy era proprietarul Magnat Trade Enterprise, distribuitorul oficial pentru Mars, Nestle, Procter & Gamble în Rusia.

Potrivit paginii web din Rusia gazeta.ru, Obretetskiy se mutase împreună cu familia sa la Londra în urmă cu mai mulți ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău