Milenari, cei mai bătrâni baobabi din Africa dispar în mod spectaculos

  • 13 Iunie 2018 14:52
Milenari, cei mai bătrâni baobabi din Africa dispar în mod spectaculos

O mare parte a celor mai bătrâni baobabi din Africa au murit în ultimii zece ani, avertizează cercetătorii, care evocă tulburările climatice ca fiind o posibilă cauză a acestor dispariții „de o amploare fără precedent”.

„Este șocant și spectaculos să asistăm în cursul vieții noastre la dispariția atâtor copaci milenari”, spune Adrian Pătruț de la Universitatea Babeș-Bolyai din România, co-autor al studiului publicat în revista „Nature Plants”. „În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, marii baobabi din sudul Africii au început să moară, dar, de 10 -15 ani, dispariția lor s-a accentuat din cauza temperaturilor foarte mari și a secetei”, spune cercetătorul.

Având între 1.100 și 2.500 de ani, acești străjeri ai cerului, cu trunchiul lor masiv încoronat de ramuri ce seamănă cu niște rădăcini, sunt una dintre cele mai emblematice siluete ale savanelor aride, care pot fi văzute de la foarte mare distanță. Dar, în ultimii 12 ani, nouă dintre cei treisprezece baobabi mai în vârstă sunt parțial sau total morți, potrivit studiului. Printre victime, trei monștrii simbolici: Panke, originar din Zimbabwe, cel mai vechi baobab – 2.450 de ani, arborele Platland din Africa de Sud, unul dintre cele mai groși din lume, cu un trunchi de peste 10 metri în diametru, și faimosul baobab Chapman din Botswana, pe care Livingstone și-a gravat inițialele, clasificat monument național.

Cercetătorii au descoperit această situație „de o amploare fără precedent” aproape din întâmplare. Ei au studiat acești copaci pentru a afla secretul dimensiunilor lor incredibile. Pentru aceasta, între 2005 și 2017, Adrian Pătruț și colegii săi au studiat cei mai mari și mai bătrâni baobabi din Africa, peste 60 în total. Călătorind prin Zimbabwe, Africa de Sud, Namibia, Mozambic, Botswana și Zambia, ei au colectat mostre din diferite părți ale copacilor. Fragmente cu care au definit apoi vârsta copacilor folosind datarea cu carbon.

„Când moare un număr prea mare de tulpini, arborele se prăbușește. Înainte de a ne începe cercetările, am fost informați despre prăbușirea baobabului Grootboom din Namibia, dar am crezut că este vorba despre un eveniment izolat”, a explicat Adrian Pătruț pentru AFP. „Aceste decese nu au fost cauzate de o epidemie”, afirmă autorii, care sugerează că schimbările climatice ar putea afecta capacitatea baobabului de a supraviețui în habitatul său, deși „vor fi necesare cercetări suplimentare pentru a susține sau a respinge această ipoteză”. Dar „regiunea în care baobabii milenari au murit este una dintre cele în care încălzirea este cea mai rapidă din Africa”, remarcă Adrian Pătruț.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău