Mii de studenți se alătură protestelor antiguvernamentale din Irak
-
28 Octombrie 2019 14:57
Mii de studenți s-au alăturat luni protestelor de stradă din mai multe orașe din Irak, relatează DPA. Ei au intrat, purtând drapele naționale, în piețe din Bagdad, Najaf și Karbala unde alți protestatari își instalaseră deja tabere, au declarat martori oculari, citat de Agerpres.
Demonstrațiile antiguvernamentale continuă de vineri; manifestanții cer demisia guvernului, dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate.
Forțele de ordine au intervenit cu bastoane, gaze lacrimogene, apă fierbinte și grenade cu efecte acustice. Represiunile s-au soldat cu 74 de morți și 3654 de răniți. conform Înaltei Comisii pentru Drepturile Omului din Irak.
Un purtător de cuvânt al armatei a criticat implicarea studenților în proteste, afirmând că aceștia își periclitează propria siguranță.
Parlamentul de la Bagdad urmează să se întrunească luni într-o sesiune extraordinară pentru a discuta cererile manifestanților. Sâmbătă, deputații nu au reușit să asigure cvorumul.
Un manifestant în vârstă de 26 de ani a susținut că solicitările protestatarilor sunt clare, iar ocuparea piețelor va continua chiar dacă guvernul recurge la violență. "Numărul mare de morți și răniți arată că guvernul nu a reușit să evalueze situația de pe teren și să priceapă că ne îndreptăm spre schimbare, fără alternative", a spus Ayman al-Saadi.
Luna aceasta, în Irak au avut loc două valuri de proteste împotriva corupției, șomajului și penuriei de electricitate și apă potabilă.
Sursa:Agerpres