Mihai Popșoi, la Consiliul Atlantic: „Statele Unite ne-au ajutat să devenim un partener mai puternic și mai ancorat în lumea liberă”
-
02 Aprilie 08:17
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a participat la o dezbatere publică organizată de Consiliul Atlantic, unde a reafirmat angajamentul Republicii Moldova față de parcursul său european și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, viceprim-ministrul a subliniat că R. Moldova nu mai este dependentă de Gazprom, grație diversificării surselor de energie și creșterii ponderii energiilor regenerabile.
„Astăzi, ne-am reafirmat suveranitatea, menținem stabilitatea în regiunea transnistreană, chiar și în fața unei crize artificiale generate de Kremlin în ianuarie, când livrările de gaz către regiune au fost întrerupte arbitrar. Societatea moldovenească a rezistat, iar cetățenii noștri au transmis un mesaj clar: aspirația legitimă a poporului nostru este integrarea în Uniunea Europeană”, a menționat Popșoi.
Vicepremierul a menționat sprijinul substanțial al Uniunii Europene, care a alocat recent 1,9 miliarde de euro pentru R. Moldova. „Acest sprijin este gestionat transparent, iar impactul său se vede în infrastructură, educație, securitate energetică și cibernetică. Toate acestea mențin R. Moldova ferm ancorată pe calea europeană.”
Tot în marja întrevederii de la Consiliului Atalntic, Mihai Popșoi a atras atenția asupra faptului că Republica Moldova a fost un teren de testare pentru tacticile hibride ale Rusiei.
„Partenerii noștri au tot interesul să ne sprijine în creșterea rezilienței, astfel încât să putem împărtăși această experiență cu alții. Investițiile în poliția de frontieră, serviciile de informații și vamă – realizate în cooperare cu SUA – au făcut Moldova mai sigură în fața criminalității organizate, traficului de persoane și de droguri”, a mai subliniat șeful diplomației de la Chișinău.
De asemenea, ministru a subliniat că Republica Moldova a demonstrat maturitate democratică și determinare în fața tentativelor de destabilizare. „Am reușit să convingem cetățenii că direcția trasată de președinta Sandu este cea corectă. În ciuda tuturor provocărilor, Moldova a rămas fermă pe calea europeană, iar acest lucru este posibil și datorită sprijinului primit din partea partenerilor noștri.”
Mihai Popșoi a evidențiat importanța parteneriatului cu Statele Unite, menționând că sprijinul american a contribuit la consolidarea rezilienței Republicii Moldova. „Statele Unite ne-au ajutat să devenim un partener mai puternic și mai ancorat în lumea liberă – așa cum spune adesea președinta Maia Sandu. Așteptăm cu nerăbdare consolidarea acestui parteneriat, mai ales în domeniul securității și al investițiilor.”
De asemenea, ministrul a reafirmat sprijinul ferm al țării noastre pentru Ucraina. „Ne implicăm activ în procesul de reconstrucție și oferim tot ce putem pentru a ajuta Ucraina să se refacă. Ucraina nu doar că se apără pe sine, ci apără și Republica Moldova.”
Șeful diplomației a apreciat pozitiv politica de „pace prin forță”, promovată de administrația Trump, subliniind că aceasta este singura abordare pe care Kremlinul o înțelege. „Așteptăm cu nerăbdare o pace justă și durabilă în Ucraina, în interesul poporului ucrainean – un popor curajos, care a demonstrat lumii întregi că poate rezista nu doar trei zile, așa cum estimau unii la începutul războiului, ci mai bine de trei ani.”
În încheiere, Mihai Popșoi a mulțumit poporului american pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei. „Orice ajutor pentru Moldova este un ajutor pentru Ucraina, iar orice sprijin pentru Ucraina este un sprijin și pentru Moldova. Republica Moldova va rămâne alături de Ucraina. Republica Moldova va rămâne alături de Statele Unite.”

