Mihai Popșoi: Condiționalitățile pentru banii UE rezonează cu prioritățile noastre

  • 15 Septembrie 2021 08:13
Mihai Popșoi: Condiționalitățile pentru banii UE rezonează cu prioritățile noastre

Condiționalitățile impuse de Uniunea Europeană Republicii Moldova, pentru debursarea banilor din pachetul de 600 de milioane de euro, sunt de bun-simț și rezonează cu prioritățile PAS. O spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, potrivit căruia Republica Moldova va reuși să absoarbă sprijinul financiar anunțat de Comisia Europeană, banii fiind redirecționați spre consolidarea statului de drept și redresarea economică a țării, notează IPN.

Vicepreședintele Parlamentului spune că după o perioadă de izolare internațională, Republica Moldova se bucură acum de o deschidere fără precedent din partea instituțiilor europene. O dovadă în plus în acest sens fiind alocarea din partea Comisiei Europene a celor 36 de milioane de euro anunțate marți.

„Pentru tranșele care urmează să vină, condiționalitățile sunt de bun-simț, în mare parte sunt legate de combaterea corupției, funcționalitatea statului de drept, iar aceste lucruri se regăsesc și în programul nostru electoral și sunt și prioritățile cetățenilor. Ne bucură sprijinul Uniunii Europene, inclusiv, cel oferit pentru suport bugetar, care ne ajută la susținerea situației bugetare și ne-a permis să identificăm sursele necesare pentru a crește pensiile. În aceste vremuri dificile suntem obligați să-i ajutăm, în primul rând, pe cei mai vulnerabili”, a spus  Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Planul de redresare economică a Republicii Moldova prevedere alocarea în următorii 3 ani a unei sume de până la 600 de milioane de euro. Banii fiind alocați sub formă de granturi și programe de investiții. Se va investi în reforma justiției și combaterea corupției, spune vicepreședintele Parlamentului.

„O parte din acest sprijin de 600 de milioane pentru următorii ani va merge spre reforma justiției, care este fundamentul a ceea ce ne propunem pentru următorii ani. Nu poți să atragi investiții din străinătate și nici pe cetățenii noștri nu-i poți ademeni să-și investească banii într-o afacere atât timp cât proprietatea lor privată nu este garantată 100%, cât nu există predictibilitate în privința normelor de drept, cât nu este combătut fenomenul corupției”, a mai spus Popșoi.

Ieri, directorul general adjunct al Directoratului Vecinătate și Negocieri privind extinderea al Comisiei Europene,  Katarina Mathernova a anunțat debursarea a 36 de milioane de euro, bani destinați redresării economice în condițiile pandemiei de COVID-19 și reformei poliției. Banii sunt oferiți Republicii Moldova în calitate de grant.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău