Mihai Fifor: România este cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagră
-
02 Martie 2018 15:09

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat vineri, la Bistrița, că România este cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagră și că din acest motiv este nevoie de întărirea capacităților militare.
Declarația a venit ca urmare a unei întrebări adresate de presă în legătură cu noile dotări ale armatei ruse și cu afirmațiile președintelui rus Vladimir Putin cum că sistemul antirachetă nu ar constitui un obstacol pentru noua rachetă intercontinentală denumită "Sarmat".
„Noi, ca țară membră NATO și în parteneriatul strategic cu Statele Unite pe care îl avem, suntem, desigur, extrem de atenți și de preocupați de ce se întâmplă la Marea Neagră. Considerăm că România este cel mai important pilon și furnizor de securitate la Marea Neagră în momentul de față, tocmai de aceea și întărim capacitățile acestea. Desigur, nu am să comentez eu ce spune președintele Putin sau ce spun oficialii ruși. Noi știm că avem un program foarte bine gândit pentru a demonstra oricând că suntem pregătiți aici, la Marea Neagră, ca alianță militară. Toate capacitățile noastre sunt operaționale în momentul de față și, prin programele majore de înzestrare pe care le avem, continuăm să mărim capacitatea de apărare și de descurajare pe care Armata României o are la Marea Neagră", a spus Fifor.
Ministrul Fifor a adăugat că „vremurile complicate" justifică alocarea a 2% din PIB pentru Armată și a dat asigurări că România este pregătită să facă față provocărilor din zona Mării Negre.
„Deseori suntem întrebați pentru ce trebuie efortul acesta pe care țara îl face pentru a aloca 2% Armatei Române. Numai cine nu vrea să vadă cu mare atenție ce se întâmplă în lume în momentul de față nu înțelege lucrul acesta. Trăim vremuri complicate, odată cu anexarea Crimeei în 2014 de către Federația Rusă. Practic, ne învecinăm cu Federația Rusă la Marea Neagră și vreau să vă spun că se poartă un război hibrid destul de intens, pe care și România îl resimte. Nu mai vorbesc de războiul cibernetic, există și acesta. Armata României este pregătită să facă față acestor provocări și zicem că facem față cu brio în momentul acesta", a mai declarat Fifor.
Ministrul Apărării Naționale a efectuat, vineri, o vizită de lucru la sediul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistrița, care în luna iulie urmează să trimită aproximativ 470 de militari într-o misiune în Afganistan.
Sursa: Agerpres