Migranți: Controlul frontierelor este responsabilitatea britanicilor, după ce au ieșit din UE (Schinas)

  • 27 Noiembrie 2021 19:10
Migranți: Controlul frontierelor este responsabilitatea britanicilor, după ce au ieșit din UE (Schinas)

Vicepreședintele Comisiei Europene Margaritis Schinas a declarat sâmbătă că îi revine Marii Britanii responsabilitatea de a rezolva problemele legate de afluxul de migranți de când s-a retras din Uniunea Europeană, transmite AFP.

Marea Britanie 'a părăsit Uniunea Europeană', în consecință 'trebuie în prezent să decidă cum să organizeze gestionarea controlului frontierelor sale', a declarat Schinas în fața presei, pe insula elenă Kos.

'Dacă îmi amintesc bine, sloganul principal al campaniei referendumului (cu privire la Brexit) era ''Luăm înapoi controlul''', a adăugat Schinas, care coordonează un nou pact referitor la migrație și azil.

'De când Regatul Unit a luat înapoi controlul, le revine britanicilor să găsească măsurile necesare pentru a face operațional controlul pe care l-au luat înapoi', a subliniat reprezentantul Comisiei.

Criza migranților a cunoscut o escaladare dramatică după naufragiul unei ambarcațiuni miercuri, în Canalul Mânecii, care a provocat moartea a 27 de persoane.

Tensiunile între Paris și Londra s-au amplificat și mai mult după o scrisoare a premierului britanic Boris Johnson postată pe Twitter, prin care Franței i se cere să preia migranții care ajung în Regatul Unit.

Publicarea acestei scrisori a ulcerat Parisul. 'Sunt surprins de metode atunci când ele nu sunt serioase', a declarat la Roma, într-o conferință de presă, președintele Emmanuel Macron, întrebat despre scrisoarea lui Boris Johnson.

Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a anulat invitația pentru omologul său britanic Priti Patel la o reuniune ce va avea loc duminică la Calais (nordul Franței), pe tema crizei migranților, cu reprezentanți din Belgia, Germania, Țările de Jos și ai executivului UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău