Mierea de salcâm va fi mai puțină și mai scumpă

  • 30 Mai 2018 09:08
Mierea de salcâm va fi mai puțină și mai scumpă

Cantitatea de miere de salcâm colectată în acest an este în jumătate comparativ cu anul trecut. Acest fapt, cel mai probabil, va genera și scumpirea mierii de salcâm, care este una dintre cele mai solicitate.

Vicepreședintele Asociației Naționale a Apicultorilor, Valentina Cebotari, a declarat pentru IPN că așteptările apicultorilor au fost mari de la primul cules la salcâm, însă recolta înregistrată a fost mai slabă. Crescătorii de albini au pregătit familiile, dar spre regret salcâmii au înflorit prea repede și deși erau doldora de flori, din cauza temperaturilor ridicate, perioada de recoltare nu a fost decât două-trei zile în diferite zone, dar intensă. O problemă au fost și variațiile dintre temperaturile de zi și cele de noapte.

Recolta a fost, în medie, de 10 kilograme de la o familie de albine, pe când în mod normal aceasta constituie 20 de kilograme, respectiv culesul la salcâm a fost valorificat în proporție de 50%.

Valentina Cebotari mai spune că recolta la salcâm a coincis cu culesul de la rapiță, care la fel nu poate fi foarte mare. Însă această coincidență poate aduce cu sine amestec de miere de salcâm cu cea de rapiță și în acest caz, producția scade în valoare. În opinia sa, cel mai probabil astfel de cazuri vor exista.

Vicepreședinta a menționat că deocamdată nu se cunoaște care vor fi prețurile, însă cel mai probabil vor crește în comparație cu prețul mediu de 60 de lei pentru un kilogram, care a fost anul trecut.

Mai mult, pe lângă recolta din acest an – de o mie de tone – sunt cantități de miere din anul trecut, care se valorifică în această perioadă. Din cantitățile de miere, pentru consum intern rămân mai puțin de 20%, iar 80% se exportă și aproape toată producția exportată ajunge pe piață europeană.

Valentina Cebotari a mai spus că după culesul la salcâm, urmează teiul, care în anul trecut a fost practic la zero. Așteptările apicultorilor din acest an sunt mari, însă totul depinde de condițiile meteorologice – temperaturi, ploi – care influențează secreția de nectar. Pe lângă mierea de salcâm și mierea de tei urmează a fi recoltată și mierea polifloră, mierea de floarea soarelui.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează în jur de șase mii de apicultori care gestionează circa 120 de mii de familii de albine.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău