Miami Open: Simona Halep a trecut de rusoaica Daria Kasatkina
-
25 Martie 2016 12:38
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami, dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, joi, după ce a dispus de rusoaica Daria Kasatkina cu 6-3, 7-5, transmite Agerpres.
Halep a încheiat conturile după o oră și 24 de minute cu rusoaica de 18 ani (36 WTA), dar meciul se putea încheia și mai rapid dacă românca nu se complica în setul al doilea, în care a condus cu 5-2, dar și-a pierdut cumpătul din cauza unei decizii a arbitrilor. Kasatkina a revenit și a restabilit egalitatea, 5-5, dar Halep s-a calmat și a luat două ghemuri, obținând victoria.
Simona Halep a reușit 24 de lovituri direct câștigătoare, în timp ce Kasatkina a avut 10 ''winners''. Românca a comis 33 de erori neforțate, iar rusoaica a avut 44.
Halep, semifinalistă anul trecut la Miami Open, și-a asigurat un cec de 36.170 dolari și 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe germanca Julia Goerges, victorioasă cu 3-6, 6-1, 6-4 în fața australiencei Samantha Stosur, cap de serie numărul 26.