Metamorfoze în discursul lui Dodon: România - „partener de încredere” și „menținerea parcursului european” al R.Moldova
-
15 Iunie 2019 08:15
Președintele Igor Dodon a declarat, vineri, 14 iunie, că „pentru noul Guvern și pentru președinție, România rămâne un partener strategic, de încredere”. El a dat asigurări că vor fi depuse „eforturi pentru continuarea dinamicii ascendente a relațiilor moldo-române și pentru menținerea parcursului european al Republicii Moldova”.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a lui Igor Dodon, el a făcut aceste declarații la o întrevedere cu Bogdan Aurescu, consilierul Președintelui României pentru politică externă, care s-a aflat cu o vizită în Republica Moldova.
La întrevedere au mai participat Dan Neculăescu, secretar de stat al MAE al României și Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
”Am făcut un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor politice recente din țara noastră, precum și cu referire la dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre statele noastre. Am adus mulțumiri părții române pentru sprijinul acordat țării noastre în mai multe domenii de interes major și am pledat pentru continuarea dialogului constructiv, reciproc avantajos, spre binele popoarelor noastre. Vorbind despre evenimentele politice din Republica Moldova, am menționat că țara noastră trece printr-o etapă dificilă, dar de o importanță istorică. În premieră, partidele cu viziuni diferite au găsit un numitor comun pentru a scoate statul Republica Moldova din captivitate. Am adus mulțumiri pentru mesajele de susținere și încurajare din partea statului vecin pentru noua majoritate parlamentară și noul Guvern. Am exprimat opinia comună privind oportunitatea asigurării stabilității în țară și depășirii blocajului politic în mod pașnic. Am reconfirmat că pentru noul guvern și pentru Președinție, România rămîne un partener strategic, de încredere. Am dat asigurări că vom depune eforturi pentru continuarea dinamicii ascendente a relațiilor moldo-române și pentru menținerea parcursului european al Republicii Moldova”, se spune în postarea președintelui Dodon.