Mesajul lui Hagi: României îi doresc să fie și mai frumoasă și să investească în cele trei segmente sociale
-
01 Decembrie 2018 16:06
Fostul căpitan al echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a transmis un mesaj de Ziua Națională, spunând că își dorește ca România să fie și mai frumoasă și să investească în cultură, sport și sănătate.
El consideră că dacă ne îndreptăm spre aceste domenii, atunci România va fi mult mai frumoasă decât este în prezent, relatează News.ro
„României îi doresc să fie și mai frumoasă și să investească în cele trei segmente sociale: cultură, sport și sănătate. Ar fi timpul să ne îndreptăm spre aceste lucruri ca România să fie mult mai frumoasă decât este. Eu zic că uniți suntem, o iubim, vorbim despre ea, ne place chiar dacă din când în când ne mai lamentăm puțin, dar sunt logice, normale. Orice român iubește România, dar ea trebuiesă fie mai frumoasă și mai puternică și sper să investim unde trebuie”, a afirmat Hagi.
La această aniversare a României, fostul căpitan al naționalei a fost întrebat care au fost cei mai buni sportivi ai țării noastre, spunând însă că nu este în măsură să facă acest lucru și că aceste statistici trebuie făcute de suporteri și de mass-media. Totuși, Hagi a afirmat că mulți sportivi au reprezentat România la cel mai înalt nivel, au făcut o bună reclamă țării lor, iar acei sportivi merită respect.
„România a avut întotdeauna sportivi foarte mari, care au reprezentat România așa cum trebuie mai ales în străinătate, acasă e o competiție internă, între noi. Dar mulți sportivi valoroși care au reprezentat România peste hotare la nivelul cel mai ridicat, făcând bine României, făcând o bună reclamă româniei, vorbindu-se de România, iar eu cred că acei sportivi merită respect”, a declarat Hagi.