Mesajul Ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, cu prilejul Zilei Culturii Naționale

  • 15 Ianuarie 2019 16:29
Mesajul Ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, cu prilejul Zilei Culturii Naționale

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a transmis marți, 15 ianuarie 2019, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale, dată cu o profundă încărcătură simbolică pentru cultura și identitatea românilor, ziua de naștere a Poetului Național Mihai Eminescu:

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale transmit cele mai sincere felicitări tuturor celor care, prin creațiile lor, apără, respectă și promovează diversitatea și frumusețea culturală românească. Ziua de 15 Ianuarie reprezintă un moment important de celebrare a creației artistice, dar și un prilej de reflecție asupra rolului și locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală, precum și asupra importanței proiectelor culturale de interes național și a diplomației culturale.

Cultura este poate cel mai pur și cel mai elocvent act de afirmare a identității națiunii noastre. Depinde însă de fiecare dintre noi modul în care ne facem cunoscuți întregii lumi, ca parte a unui spațiu cultural și istoric european valoros și complex, ale cărui valori și principii de împărtășim pe deplin. Promovarea unei diplomații culturale active reprezintă un pilon fundamental pe care se sprijină diplomația română, prin participarea noastră nemijlocită la dialogul intercultural european și prin racordarea la universalitate. Prin actele și faptele noastre, fiecare dintre noi, indiferent de profesia aleasă, avem șansa de a fi ambasadori generici ai României, ai poporului român, ai măreției culturii și spiritualității române.

Anul acesta, Ziua Culturii Naționale este sărbătorită într-un moment cu profunde reverberații simbolice și politice. Preluarea de către România, pentru prima dată de la aderarea sa la UE, a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene oferă un excelent prilej de promovare a diversității culturii naționale și spiritului creator românesc, precum și de reafirmare a atașamentului nostru profund față de valorile și principiile europene fundamentale. Împărtășim în cadrul  Uniunii Europene un patrimoniu spiritual și moral bogat, întemeiat pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, ale toleranței, libertății, egalității și solidarității, pe principiile democrației și statului de drept, pe respectul alterității, diversității culturilor și tradițiilor. „Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene, iar ”Coeziunea, valoare comună europeană” este motto-ul sub care se va derula Președinția noastră. Vocea României va cânta astfel, în continuare, în corul european aceeași melodie scrisă pe baza politicilor și intereselor noastre comune, însă pentru prima jumătate de an va avea un rol aparte, menit să contribuie inclusiv la convergența socială și la prezervarea celor patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne a Uniunii Europene. 

Vă invit să fiți alături de Ambasada României în Republica Moldova și celelalte instituții românești din Republica Moldova, cu prilejul evenimentelor dedicate promovării limbii române, patrimoniului cultural românesc și a României.”

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău