Mesajele de felicitare ale oficialilor R. Moldova cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor

  • 08 Martie 2021 10:30
Mesajele de felicitare ale oficialilor R. Moldova cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că Ziua internațională a femeii nu e doar despre flori și cadouri, ci și despre efortul multor generații de femei și bărbați pentru șanse și drepturi egale. Prim-ministru interimar, Aureliu Ciocoi, le califică „coloana vertebrală a civilizației contemporane”. Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, le urează căldură, dragoste în inimi, înțelegere în familii și succese în activitate. Mesajele de felicitare ale oficialilor vin cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, sărbătorită astăzi 8 martie, transmite IPN.

Maia Sandu menționează că, în prezent, mai mult decât oricând, femeile pot fi ceea ce-și doresc, sunt libere și puternice. „Nu m-am îndoit niciodată de puterea femeilor din Moldova. Nu e ușor să porți responsabilitate pentru viața și acțiunile tale, dar așa îți poți realiza potențialul. Vreau ca fiecare fetiță și femeie din țara noastră să știe: ea poate să devină oricine-și dorește - cercetătoare, antreprenoare de succes, ministră sau președintă de țară - dacă muncește cu determinare, are curaj și nu uită de puterea ei. Sunt încă multe de făcut pe făgașul egalității de șanse. Trebuie să curmăm violența în familie, ce afectează mai ales femeile. Avem de muncit ca să asigurăm egalitate economică între femei și bărbați. Ne dorim o societate în care toți oamenii să-și poată realiza potențialul pe deplin, în armonie și respect”, a fost mesajul președintei.

Premierul interimar Aureliu Ciocoi își exprimă respectul pentru contribuția valoroasă, profesionalismul și inteligența femeilor demonstrate pe parcursul dezvoltării, stabilității și prosperității Republicii Moldova și pentru zidirea unui viitor mai bun al generațiilor următoare. „În scurta istorie a tânărului nostru stat, femeile sunt cele care au luat drumul străinătății, îndurând lipsuri și umilințe pentru a le asigura copiilor rămași acasă un trai mai bun. Din păcate, puțini conștientizează enorma jertfire de sine a femeilor în numele familiei, al copiilor și al societății, iar prin aceasta contribuind în modul cel mai direct la dezvoltarea statului. În același timp, eforturile, dedicația și experiența aduse de femei în toate domeniile de activitate profesională sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă a țării noastre”, se arată în mesajul prim-ministrului interimar. Bărbaților, Aureliu Ciocoi le dorește curaj și inteligență de a aprecia femeile la justa lor valoare și să se bucure de aportul eforturilor, experienței și a contribuțiilor fiecăreia.

Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi exprimă recunoștință și respect pentru femeile tuturor profesiilor, mai ales pentru acele care și în aceste clipe stau la straja siguranței și sănătății cetățenilor. „Dragi femei, să fie binecuvântat tot ce este mai scump pentru fiecare dintre voi! Lumina dragostei și puterea năzuințelor să vă vegheze și să vă ajute, iar sănătatea și buna dispoziție să vă însoțească întotdeauna! Să fie toate femeile Moldovei iubite, fericite și ocrotite!”, este mesajul Zinaidei Greceanîi.

Și Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, în numele echipei, adresează felicitări femeilor. „Dumneavoastră, femeile, știți să rezistați în timpurile de răstriște - sunteți „doamnele de fier” când, pentru fericirea celuilalt, duceți pe umerii fragezi poveri mult prea grele, dar sunteți și ființele gingașe și sensibile care aduc primăvara prin energie și feminitate. În situația pandemică fără precedent, Dâdumneavoastră demonstrați, prin muncă și profesionism, o atitudine civică exemplară. Doamnele, care reprezintă comunitatea educațională, științifică, culturală și sportivă din Republica Moldova, își asumă misiunea cu demnitate și stoicism, cu noblețe și dragoste pentru concetățeni. În calitatea Dumneavoastră de mame, fiice, surori, nepoate, soții, prietene, reușiți să inspirați prin puterea exemplului personal, demonstrând o inefabilă forță morală”, transmite Lilia Pogolșa.

Primarul capitalei, Ion Ceban, le urează femeilor dragoste, fericire și împlinire. „Ne iertați pe noi, bărbații, că vă spunem poate prea rar cuvinte frumoase. Știm că trebuie să fim mai atenți, să vă apreciem și să vă mulțumim nu doar în zilele de sărbătoare, ci în fiecare zi pentru tot ce sunteți și faceți în viața noastră. În această criză pandemică, voi, femeile medici și asistente medicale zilnic salvați vieți riscând cu propria sănătate - sunteți exemplu de curaj. Voi, femeile profesoare și educatoare, care în pofida vremurilor grele, cu multă dragoste și dedicație aveți grijă de copiii noștri. Sunt alte zeci de domenii de activitate, unde prin implicarea voastră, a femeilor, Chișinăul se dezvoltă și prosperă”, a fost mesajul edilului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:62 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău