”Mesaje prin artă” – expoziție de tablouri vernisată la Parlament, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Omului
-
10 Decembrie 2021 18:55
Parlamentul a fost gazda expoziției cu genericul ”Mesaje prin artă”, organizată de Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu UN Women și Ambasada Suediei în R. Moldova.
Lansarea expoziției a fost prilejuită de Ziua Internațională a Drepturilor Omului și a Campaniei internaționale ”16 zile de activism împotriva violenței în baza de gen”, desfășurată anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.
La expoziție au fost vernisate tablouri, create de femei, victime ale violenței domestice, în cadrul a unor ateliere de terapie prin artă. Lucrările au menirea de a susține alte femei, victime ale violenței, pentru a le reda puterea de a depăși situațiile complicate, dar și de a sensibiliza autoritățile și cetățenii cu privire la gravitatea acestui fenomen.
Prezentă la inaugurarea expoziției, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, a remarcat că violența împotriva femeilor este o crimă și o gravă încălcare a drepturilor omului.
”Noi, ca Parlament, am reușit în acest an să ridicăm violența împotriva femeilor la rang de încălcare a drepturilor omului oficial prin ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței domestice”, a subliniat Doina Gherman.
”Vom depune în continuare toate eforturile și vom găsi voința politică pentru ca prevederile acestei convenții să fie implementate întru binele tuturor femeilor”, a mai spus deputata.
Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a subliniat că este de importanță majoră ca persoanele care au fost supuse violenței și care au reușit să depășească aceste situații dificile, să aibă mijloace prin care să-și împărtășească experiență. Potrivit ambasadoarei, împreună putem face schimbarea și pune capăt violenței față de femei.
Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women Moldova, a remarcat importanța menținerii unui dialog constant cu victimele violenței. A fost accentuat faptul că este foarte important ca vocile victimelor violenței să fie auzite, iar aceste persoane să fie ajutate să devină promotori pozitivi ai schimbării.
Expoziția de tablouri încheie Campania Organizației Națiunilor Unite ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, lansată la 25 noiembrie curent, la care s-a alăturat și Parlamentul.