Merkel și Putin au discutat telefonic despre tranzitul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei
-
29 August 2019 13:50
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a examinat cu președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul unei convorbiri telefonice, care a avut loc joi, 29 august, situația cu privire la tranzitul gazelor naturale rusești pe teritoriul Ucrainei, relatează Agenția de presă RIA NOVOSTI, citată de Rador.
Surse din cadrul executivului federal al Germaniei au precizat că ambii lideri s-au pronunțat în favoarea urgentării negocierilor pe tema semnării viitoarelor contracte din domeniul livrărilor și tranzitării gazelor naturale rusești pe teritoriul ucrainean.
"Liderii au confirmat necesitatea urgentării negocierilor cu privire la viitoarele contracte din domeniul tranzitării gazelor rusești", se mai specifică în comunicatul remis de partea germană.
Totodată, se mai specifică că Merkel și Putin au ajuns la o înțelegere în ce privește continuarea pregătirilor pentru summit-ul în așa-numitul format Normandia, în vederea realizării în continuare a Acordurilor de la Minsk.
Ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, a declarat că, în momentul de față, au loc negocieri cu privire la stabilirea datei exacte a întâlnirii dintre reprezentanții Rusiei, Uniunii Europene și cei ai Ucrainei, în cadrul căreia se va discuta problema tranzitării gazelor naturale rusești a teritoriului ucrainean.