Întemeiată cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Clujului și a Feleacului, Mănăstirea-Memorial Gherla, unica de acest fel din România, activează prin eforturile părintelui Grigorie Benea. Un fost ateu, interesat de alchimie, ezoterism, yoga, care a descoperit ortodoxia și a rămas uimit de bogăția sa spirituală. A absolvit Facultatea de teologie la Cluj, și-a susținut doctoratul în Grecia, la tema vieții duhovnicești din temnițele comuniste, uimindu-i pe greci prin fenomenul sfinților români ai închisorilor.

Pe lângă activitatea de Memorial, expoziții, excursii, conferințe, locul este sfințit prin activitatea liturgică, la care participă mulți oameni din localitate. Dorința părintelui Grigorie Benea este de a construi un ansamblu memorial, în care să fie mutate cu cinste rămășițele martirilor - printre care, susține, sunt și mulți sfinți. Visul său cel mai sacru este ca osemintele lor să fie identificate. Speranța și bucuria părintelui Grigorie sunt copiii care vin aici, se simt ca acasă, locul fiind supranumit chiar de unii, “mănăstirea copiilor”.

Un interviu cu părintele Grigorie Benea a fost realizat în cadrul lansării de carte, ce a avut loc la Memorialul Gherla - volumul “Eroismul cotidian”, de pr. Paul Siladi, lector la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Una din activitățile culturale organizate aici, la care participă cu interes locuitorii din oraș și din împrejurimi.

- De ce credeți că este atât e de important să păstrăm aceste fragmente ale memoriei noastre tragice?

- P. G.B. Memoria este, în primul rând, cea care ne dă identitate și ne spune cine suntem. Mi-aduc aminte, că Înalt preasfințitul Bartolomeu Anania al Clujului, el însuși fost deținut politic, vorbind la Mănăstirea Nicula, de hram, le spunea oamenilor: “Vedeți stejarii ăștia atât de înalți care se ridică spre cer? - e un amfiteatru natural foarte frumos la Nicula, cu copaci înalți, falnici, - Pe cât sunt de înalți acești copaci și se înalță spre cer, pe atâta-s de adânc înfipte rădăcinile lor în pământ! Pentru că dacă nu ar avea rădăcini, nu ar putea să reziste furtunilor și vânturilor”, zicea  Preasfințitul Bartolomeu. Rădăcinile, sigur că simbolizează memoria noastră, care ne fac să stăm drepți în fața diferitelor furtuni... Aici la Gherla a fost una din cele mai mari închisori din perioada comunistă, din România. De altfel, atâta de înfricoșătoare era închisoarea, încât devenise emblematică. În limba română cuvântul s-a generalizat, a devenit sinonim, într-un anumit context, cu închisoare.

O temută temniță politică, era inițial pentru oamenii simpli și a continuat să funcționeze și după 1989, ca penitenciar de maximă siguranță.

Inițial, deținuții politici erau îngropați în cimitirul de lângă penitenciar. Apoi, umplându-se acel cimitir, au început să fie aduși aici, la marginea orașului. Locul se numea Puțul sec, era groapă de mortăciuni, loc în care erau lăsate să putrezească animalele când mureau, mai ales în perioada epidemiilor. Și atunci, sigur că era un loc care mirosea și era evitat de oameni. Era deci și un mod de a pierde urmele deținuților politici. Cam de prin anul 1955 au început să fie îngropați aici deținuți politici, până în anul 1964, când s-a încheiat detenția politică. Au continuat apoi să fie îngropați și deținuți de drept comun, deci sunt amestecați, cum să spunem... După anul 1989, Asociația Foștilor deținuți politici din România a făcut un cimitir - simbolic, fără ca să fie crucile amplasate pe locurile mormintelor propriu zise. Dar, totodată, locul a rămas, știu și eu, groapă de gunoi. Neîngrijit și folosit ca cimitir al săracilor - adică pentru cei din aziluri, sau din orfelinate, care nu aveau aparținători. Deci, sub pământ, sunt mai multe straturi de oseminte... Și totodată de memorie, de istorie - straturi foarte distincte. Dar, în mod simbolic, e interesant că-s împreună. Aici fiind marginea orașului, marginea societății, într-un fel,  oamenii care au fost închiși - fie că erau oameni simpli, sau diverse personalități ale României - au fost pur și simplu scoși din societate, prin arestarea lor. Scoaterea din societate a continuat și după moarte, pentru că era un loc menit să fie dat uitării...

- Da, e trist... Dacă aceste oseminte rămân nedezgropate și neidentificate până astăzi, nu este oare acesta un indiciu care vorbește și despre noi, oamenii societății de azi?

- Aș pune invers, perspectivă pe ceea ce se face. Tocmai pe faptul că, revenind și la întrebarea inițială, pe locul acestui cimitir, menit să fie dat uitării la propriu, cu totul șters din memoria oamenilor, astăzi se află o mănăstire! Care are și în titlul ei specificat scopul - Mănăstire - Memorial! Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici, Memorialul Gherla. E într-un fel, unica mănăstire, cel puțin din România, care are titulatura asta. Pentru că se făcuse cimitirul, dar pentru a perpetua memoria lor este nevoie de oameni. Și atunci prin faptul că există o mănăstire aici, este viață. Este deja o obște aici, este o comunitate liturgică. Se slujește Liturghia și, pe lângă faptul acesta, sunt oameni care deja își văd locul acesta ca fiind casa lor. Într-un fel, duhovnicește vorbind. Sunt foarte mulți copii, vin mulți tineri aici. Cum spun unii - a devenit o mănăstire a copiilor. Avem și un cor, copiii cântă poezii din închisori...

- Da, mi-ați preîntâmpinat întrebarea - voiam să aflu ce activități organizați aici?

P.G.B. - Văzând faptul acesta, că este viață, că adevărul nu poate să fie îngropat, dar iese totuși la iveală, memorialul devine și un centru de pelerinaj. Vin zilnic grupuri de pelerini, mai ales în perioada verii. Din perspectiva pe care o văd, chiar și cu neputințele și nedesăvârșirile noastre, totuși Dumnezeu îi scoate la iveală în acest fel pe acești oameni și îi ține vii în memoria noastră. Revenind la întrebarea Dvs, e important pentru noi aspectul acesta al mănăstirii, al slujirii liturgice, al pomenirii. Încercăm să vindecăm un loc aici, prin rugăciune. Pentru că e un loc rănit, e un loc în care s-a suferit atâta de mult. Sigur că oamenii au fost îngropați aici fără nici o rugăciune, fără nici o rânduială și atunci misiunea noastră e cea de a încerca să aducem o mângâiere pentru cei care au murit, pentru cei care au trecut...

- ...fiind în același timp o posibilitate de vindecare și pentru ceilalți?

- Exact, foarte bine spuneți. Și duhovnicește, în primul rând, pentru că îi considerăm pe unii dintre ei martiri și adică nu numai noi ne rugăm pentru ei, ci credem că și ei se roagă pentru noi. Dar pe de altă parte, avem și partea memorială propriu-zisă, adică partea nebisericească, să-i spunem, partea laică, în care încercăm și să ne implicăm, desigur, cu ajutorul Domnului, în măsura în care putem. Prezentăm istoria poporului, partea seculară și dintr-o perspectivă seculară. Adică încercăm să dăm loc întregii istorii să se manifeste și să o prezentăm cât mai complet. Prin activități specifice părții de O.N.G., părții memoriale. Pe cât e posibil am separat cele două laturi, pentru a lăsa partea duhovnicească să se manifeste liber, dar totodată pentru a da și părții culturale o libertate de exprimare. Am făcut concerte aici, chiar în seara aceasta avem o lansare de carte, “Eroismul cotidian” de pr. Paul Siladi, lector la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj, am realizat proiecții de film, expoziții muzeale, tot ceea ce ține de activitatea unui complex muzeal. Încercăm să găsim forme actuale, prin care să vorbim lumii de astăzi. Să ajutăm oamenii de astăzi să țină memoria.

Și, totodată, la întrebarea Dvs. de ce e important să păstrăm memoria aceasta cu toate paginile ei, inclusiv cele tragice - pentru că avem nevoie de modele... Avem niște exemple în închisorile comuniste, de oameni care au putut să trăiască situații cu totul peste închipuirea noastră și peste limitele umane. Și nu numai să reziste, ci chiar să, le transfigureze. Și atunci sunt niște modele excepționale, cu care noi putem să ne mândrim ca popor.

Eu, de exemplu, am făcut doctoratul în Grecia la tema aceasta - martirii din închisorile comuniste, viața duhovnicească în închisorile comuniste. Am încercat să le prezint grecilor această pagină a istoriei noastre. Noi avem tendința să apreciem sfinții greci, sfinții ruși și pe bună dreptate, dar de multe ori desconsiderându-i pe sfinții noștri. Dar grecii erau chiar invidioși. Spuneau: astfel de exemple și astfel de mărturii noi nu avem!...Și atunci asta e o pagină care spală fața poporului nostru. Și ne dă posibilitatea să privim cu demnitate și să fim mândri, în sensul bun al cuvântului.

- Care sunt proiectele de viitor? Ați pomenit despre relațiile pe care le aveți cu oameni de cultură, istorici din Basarabia, ținând cont de faptul că și unii basarabeni au fost deținuți la Gherla...

- Sigur că da, câmpul de lucru e atâta de mare, încât uneori suntem chiar copleșiți. Dar, totodată este și un lucru care te motivează, văzând că poți să faci pionierat, într-o oarecare măsură. Pe de o parte, proiectele au legătură cu ansamblul memorial de aici, de la Gherla. S-a întâmplat că am putut să cumpărăm, de lângă cimitirul deținuților, o fostă sală de mese, pe care am adaptat-o și am făcut o biserică, un paraclis, un mic muzeu, chilii, camere pentru spațiu administrativ. A fost un loc care de la bun început a putut să fie vizitat. Și tot aici să funcționeze obștea liturgică de care vă vorbeam. Dar intenționăm să construim un ansamblu memorial propriu-zis, care să găzduiască osemintele celor îngropați aici - eventual identificate. Ar fi un deziderat forte important. Ansamblu memorial, care să fie atât parte mănăstirească, cât și parte muzeală. Asta din punct de vedere al locului. Pe de altă parte, interesul locului și intenția îi cea de a cultiva natura umană, să-i spunem așa, și de a face lucrarea specifică unui memorial, din toate punctele de vedere.

Am colaborat și am fost în legătură cu mai multe instituții din Basarabia. Îmi amintesc cu bucurie de lansarea cărți unei scriitoare din Basarabia, Moni Stănilă, ce a avut loc recent la noi. Am colaborat și ținem legătura cu mai multe personalități din R. Moldova - istorici, scriitori etc. Într-adevăr, dat fiind faptul că personalități importante, ca Pantelimon Halippa și alții, au fost închiși, unii dintre ei au murit la Gherla, ne dorim să facem ceva să-i putem scoate în evidență, prin asta să putem strânge și legătura firească între România și Basarabia.

- Ce ați dori să le spuneți în încheiere ascultătorilor noștri?

- Pace și bucurie să le dăruiască Dumnezeu! Îi așteptăm la Memorialul Gherla, cu drag. Și, să ne amintim de o vorbă bună, cu care începusem - e foarte important să ne păstrăm rădăcinile și să ni le cunoaștem! Ca să știm cine suntem. Pentru că dacă știm cine suntem, știm și ce trebuie să facem și încotro ne îndreptăm. Tocmai de aceea asta e unul din lucrurile cele mai atacate, astăzi - identitatea noastră. Identitatea ca popor, identitatea ca și credință...

- Vă mulțumim!

Audiați în fișierul audio interviul cu părintele Grigorie Benea de la Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici, Memorialul Gherla, România, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean, realizată de Alina Rusu.