Membrii PSRM acuză că ar sta cineva în spatele intentării dosarului penal împotriva formațiunii
-
22 Ianuarie 2020 12:42
Membrii Partidului Socialiștilor vor să cunoască cine stă în spatele intentării în 2016 a dosarului penal împotriva formațiunii, precum și contextul în care a fost instrumentat și folosit dosarul în cauză.
De asemenea, socialiștii vor să cunoască cine stă în spatele redeschiderii acestuia în luna noiembrie a anului trecut.
„În 2016, fosta guvernare oligarhică a lui Vladimir Plahotniuc a dat ordin Procuraturii Generale, un ordin absolut ilegal, anticonstituțional, să pornească un dosar împotriva Partidului Socialiștilor. Pe niște fapte inventate. Și vă aducem aminte că în acea perioadă, Partidul Socialiștilor s-a aflat cu proteste în fața instituțiilor guvernamentale, în fața Parlamentului. În acel moment s-a și comandat procuraturii pornirea dosarului și urmărirea penală împotriva președintelui Igor Dodon și a colegilor noștri din PSRM”, a declarat într-o conferință de presă, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.
Vlad Batrîncea a menționat că PSRM va înainta demersuri oficiale către instituțiile de drept, chiar și o plângere penală. Prin aceasta, formațiunea va cere verificarea modului în care a fost pornit dosarul penal, contextul în care a fost instrumentat și folosit acest dosar, inclusiv contextul politic.
De asemenea, se va solicita să fie investigată și redeschiderea dosarul în noiembrie. Potrivit lui, chiar zilele trecute procurorul general a confirmat că ar exista mai multe întrebări cu privire la modul în care a fost pornit și cum a evoluat acest dosar.