Potrivit sursei citate, este vorba de încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care a fost respinsă solicitarea membrilor CSM de constatare a nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor și încheierea judecătorilor de la sediul Centru prin care s-a declinat competențele, iar cauza a fost examinată de un judecător specializat în materie de contencios administrativ.

Povestea a început când cinci membri ai CSM s-au adresat în instanță pentru a fi constatată nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor, prin care membrii CSM au fost revocați din funcție. Cererea a fost depusă la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și, printr-o încheiere, a fost declinată competența, iar dosarul a fost remis la sediul Rîșcani, specializat în examinarea dosarelor din categoria contencios administrativ. În urma examinării cererii, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a declarat inadmisibilă acțiunea depusă. Cei cinci membri ai CSM au depus recurs împotriva încheierii.

În motivarea cererii de recurs înaintată, inițial, recurenții au comunicat că încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost comunicată la o parte din reclamanți la data de 17 octombrie, motiv din care consideră că termenul de contestare expira în data de 1 noiembrie. 

Referitor la circumstanțele cauzei, recurenții au precizat că prin hotărârea Adunării Judecătorilor s-a decis ridicarea mandatelor membrilor CSM, modificarea Regulamentului cu privire la funcționarea Adunării Generale a Judecătorilor și convocarea Adunării Generale (excepționale) a Judecătorilor. Materialele ședinței Adunării și hotărârea nu au fost transmise Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii pentru cunoștință. Cei cinci membri CSM au mai indicat că, nefiind de acord cu procedura de desfășurare și rezultatele votării, au înaintat Comisiei speciale pentru desfășurarea alegerilor contestație împotriva hotărârii Adunării Judecătorilor, iar Comisia a respins contestația, pe motiv că nu au fost constatate încălcări. 

La acest capitol recurenții au menționat că hotărârea Comisiei speciale nu a fost prezentată Secretariatului CSM și contestatarilor. Prin urmare, s-au adresat în instanță.

La fel, membrii CSM au contestat și încheierea prin care au fost declinate competențele din instanța de drept comun în cea de contencios administrativ. Aceștia au indicat faptul că Asociația Judecătorilor ar fi o asociația obștească și nu are statut de autoritate publică.

La cerere de recurs a fost depusă și o referință prin care s-a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierilor contestate.

În urma examinării recursului, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia că recursul este neîntemeiat, din următoarele motive: 

• Articolul 1 alin.(1) din Legea privind organizarea judecătorească statuează că,puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă și puterea executivă, are atribuții proprii, exercitate prin instanțele judecătorești, în conformitate cu principiile și dispozițiile prevăzute de Constituție și de alte legi, iar art.4 alin.(1) al aceluiași act normativ, care stabilește sarcinile instanțelor judecătorești, prevede că instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ale asociațiilor acestora, ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor. 
• Potrivit art.231 din Legea privind organizarea judecătorească, independența instanțelor judecătorești reprezintă independența organizațională și funcțională a acestora, care este realizată prin autoadministrare judecătorească. Autoadministrarea judecătorească este dreptul și capacitatea reală a instanțelor judecătorești și a judecătorilor de a soluționa problemele funcționării sistemului judecătoresc în mod autonom și responsabil. Autoadministrarea judecătorească se realizează în baza principiilor reprezentativității și eligibilității organelor autorității judecătorești, precum și în baza angajării răspunderii organelor autoadministrării judecătorești pentru exercitarea în mod corespunzător a funcțiilor delegate. Organele autoadministrării judecătorești sunt Adunarea Generală a Judecătorilor și Consiliul Superior al Magistraturii. 
• La caz, prin hotărârea Adunării Generale (excepționale) a Judecătorilor din 27 septembrie, s-a realizat un principiu de autoadministrare judecătorească, judecătorii instanțelor judecătorești din țară și-au expus opțiunea față de organele administrării judecătorești care activau la acel moment, or, autoadministrarea judecătorească se bazează pe angajamentul răspunderii organelor autoadministrării judecătorești pentru exercitarea în mod corespunzător a funcțiilor delegate. 
• Conform art. 5, 8 din Codul administrativ, activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea, iar regimul de putere publică reprezintă ansamblul competențelor prevăzute de lege în vederea realizării sarcinilor autorităților publice, care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice. 
• Completul judiciar notează că, deși Adunarea Generală a Judecătorilor nu reprezintă o autoritate publică în sensul art.7 din Codul administrativ, activitatea desfășurată de aceasta se referă la aplicarea unor norme de drept public care reglementează măsuri administrative inerente autorității judecătorești. Prin urmare, art. 10 alin. (1) Cod administrativ prevede expres că una din trăsăturile actului administrativ individual este ca acesta să fie emis de o autoritate publică și să producă un efect exterior acesteia, cerință care la caz nu este întrunită. 
• Respectiv, actele emise de autoritatea judecătorească prin intermediul organelor ei de autoadministrare,nu pot fi supuse verificării legalității prin prisma normelor civile, ci existența obiectului și/sau a temeiurilor de ilegalitate a activității acestui organ de autoadministrare, cât și a actului contestat poate fi verificată doar în procedura contenciosului administrativ, pe baza legislației administrative.
• Hotărârea contestată nu reprezintă un act administrativ individual, prin care s-ar aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților, ci reprezintă manifestarea de voință a organului de autoadministrare judecătorească, o măsură administrativă cu efect interior asupra autorității judecătorești, prin care se realizează în practică principiul autoadministrării judecătorești. 
• Completul judiciar reține că reclamanții au înaintat acțiunea prin care solicită constatarea și declararea nulității absolute a hotărârii în cauză, însă nu justifică drepturile și interesele personale lezate prin actul contestat.
• Completul judiciar concluzionează că instanța de fond în mod just a constatat că în pricină, reclamanții/recurenți nu pot revendica încălcarea, prin actul contestat a unui drept propriu și corect a declarat inadmisibilă acțiunea așa cum a fost înaintată. Or, din exercițiul căii de atac, recurenții nu au justificat contrariul.